NordNews
Avem ce spune

„Încasările la bugetul de stat au înregistrat o cifră-record”. Serviciul Vamal anunță încasările din ultima săptămână

Încasările Serviciului Vamal anunță că în perioada 20-26 decembrie 2021, la bugetul de stat au înregistrat o cifră record de până acum, de circa 839 milioane de lei, mai mult cu 141,7 % față de suma planificată pentru acest interval, scrie cotidianul.md

Potrivit datelor Serviciului Vamal, pe parcursul săptămânii trecute, numărul pasagerilor care au intrat în Republica Moldova constituie peste 127.000 de persoane. Dintre acestea, 1.210 de persoane fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă (300 euro – pe cale terestră, 430 euro – pe cale aeriană), fiind încasate plăți în valoare de 32 de milioane de lei, ceea ce reprezintă 3,85 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, de la începutul lunii decembrie, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 2,5 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 23,2 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2020.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12 243 de declarații vamale, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 16.425 și, respectiv, 8.751 traversări (mijloace de transport).

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 183 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de circa 233 mii de lei. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport cu numere străine, declarate prin acțiune.

Dacă aveți nevoie de informații despre regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau doriți să depuneți o reclamație cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției, ne puteți contacta la numărul +373 22 788 888 – Centrul Unic de Apel (24/24).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata