Incendii devastatoare în Grecia. Cel puţin 60 de morţi şi zeci de răniţi

Bilanţul incendiilor de vegetaţie din Grecia a ajuns la cel puţin 60 de morţi şi peste 170 de persoane rănite, autorităţile elene decretând stare de urgenţă. Panos Skourleti, ministrul grec de Interne, a descris situaţia drept o „tragedie naţională” şi „un dezastru biblic cu pierderi umane”. Vântul puternic şi seceta au favorizat răspândirea focului spre zonele rezidenţiale, sute de persoane fiind nevoite să se refugieze în mare pentru a scăpa de flăcări, scrie mediafax.ro

Incendiile se întind pe suprafeţe largi în regiunea Attica, de la periferia Atenei, în ceea ce autorităţile numesc cel mai mare prăpăd din ultimii 10 ani. Flăcările au distrus satul de pe litoral Mati, „devorând” case şi maşini.

 

Corpurile neînsufleţite a alte 26 de persoane au fost descoperite marţi dimineaţă în apropierea unei plaje din zona localităţii Rafina, au declarat voluntari de la Crucea Roşie şi un oficial local, potrivit site-ului postului Al Jazeera.

Bilanţul anterior al incendiilor de vegetaţie, anunţat la primele ore ale dimineţii de marţi, era de cel puţin 24 de morţi.

Peste 600 de pompieri sunt implicaţi în acţiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie care au cuprins zone întinse la vest şi est de Atena.

Un nor de fum cu nuanţe negre şi portocalii a acoperit cerul Atenei, astfel că mai multe zboruri au fost redirecţionate din cauza vizibilităţii reduse, relatează Sky News.

„Vom face tot ce este uman posibil să ţinem sub control” situaţia, a declarat premierul grec Alexis Tsipras, care a sugerat că există anumite suspiciuni în ceea ce priveşte cauzele acestor incendii.

„Sunt îngrijorat de izbucnirea simultană de incendii, atât la est, cât şi la vest de Attica”, a afirmat Tsipras.

 

Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Grecia în timpul verii, însă o iarnă secetoasă a sporit riscul producerii unor astfel de incidente.

leave a reply