NordNews
Avem ce spune

Incendiu în localitatea Pârjolteni, raionul Călărași. Acoperișul unei anexe a ars în totalitate

În această dimineață a izbucnit  un incendiu în localitatea Pârjolteni, raionul Călărași.
Salvatorii au stabilit că arde cu flacără deschisă acoperișul unei anexe cu suprafața de 32 de metri pătrați, în care era depozitat fân și paie. Primul echipaj a ajuns la fața locului  la ora șase.
Pentru lichidarea incendiului au fost antrenate două autospeciale de stingere care au reușit localizarea arderii către ora opt.
În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.
Pompierii au reușit să salveze un alt imobil  cu suprafața de 30 metri pătrați aflat în apropiere, întrucât flacăra risca să se răspândească.
Toate circumstanțele și cauza producerii arderii urmează a fi stabilite. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a inițiat o anchetă de serviciu pentru stabilirea acțiunilor de intervenție.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"