Începând cu această săptămână, impozitul funciar va putea fi achitat online, în trei pași, scrie tv8.md.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), cei care vor să achite impozitul online trebuie să parcurgă următorii pași:
- să acceseze pagina serviciului AICI;
- să introducă tipul de impozit și alte date solicitate în formular.
- să finalizeze comanda și să efectueze plata.
Pe pagina portalului Guvernamental de Plăți Electronice – mpay.gov.md, impozitul funciar este grupat în cinci categorii, cărora le este atribuit câte o clasificație economică și anume:
1.Impozitul funciar pe terenurile cu destinație agricolă cu excepția gospodăriilor țărănești (de fermier) (ECO 113110);
2.Impozitul funciar pe terenurile cu destinație agricolă de la gospodăriile țărănești (de fermier) (ECO 113120);
3.Impozitul funciar pe terenurile cu altă destinație decât cea agricolă (ECO 113130);
4.Impozitul funciar încasat de la persoane fizice (ECO 113140);
5.Impozitul funciar pe pășuni și fânețe (ECO 113150).
Potrivit SFS, acest impozit reprezintă o plată obligatorie la bugetul local, care se achită pentru exercitarea de către persoanele fizice și juridice a drepturilor de posesie, folosință și dispoziție asupra terenurilor.