NordNews
Avem ce spune

Începând de astăzi este INTERZISĂ aflarea în locurile publice – parcuri, terenuri de joacă, zone de agrement,

Începând de sâmbătă, 3 aprilie, aflarea în locurile publice – păduri, parcuri, terenuri de joacă, terenuri sportiv și zone de agrement este interzisă. Respectarea distanţei fizice de un metru este obligatorie, indiferent de numărul de persoane prezente în locurile publice. Prevederile se conţin în Dispoziția nr. 1 a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 1 aprilie, transmite zdg.md. 

Potrivit Dispoziției, începând de astăzi se interzice circulaţia şi aflarea persoanelor în spaţii publice, aflate în intravilanul localităţilor: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement. Persoanele care se află în afara domiciliului/reședinței sau altui loc de trai, sunt obligate să deţină asupra sa un act de identitate sau un alt înscris care confirmă identitatea persoanei.

Deocamdată autoritățile nu au oferit nicio informație clară în legătură cu ce se va întâmpla în cazul în care cetățenii nu vor respecta aceste restricții.

Totodată, se interzice, începând cu data de 3 aprilie 2021, în mun. Chişinău şi în mun. Bălţi, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 5.00, cu următoarele excepţii:

  • a. Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi.
  • b. Deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente.
  • c. Deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.
  • d. Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

La verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator, pe orice suport, ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în formă liberă. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locului activităţii profesionale, durata deplasării, data completării şi semnătura.

În cazul motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil în formă liberă. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei, motivul deplasării, durata deplasării, data şi ora completării şi semnătura.

Deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat miercuri, 31 martie, proiectul de hotărâre al Guvernului în exercițiu cu privire la declararea stării de urgență. 52 de deputați PSRM – ȘOR au votat pentru instituirea stării de urgență în R. Moldova, pentru următoarele 60 de zile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata