Breaking News

Începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc de stil vechi intră de mâine, 14 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului, numit în popor și Postul Sfintei Marii, scrie jurnal.md.

Acesta ține până pe 28 august, când este prăznuită Adormirea Maicii Domnului. Postul este unul foarte strict, asemenea Postului Mare, dinaintea Paștelui. Pește se consumă numai pe 19 august, când este marcată Schimbarea la Față a Mântuitorului. În rest, nu se consumă carne, lactate, ouă.

În prima zi de post, în unele lăcașe sfinte se scoate Sfânta Cruce. Slujbă se va face duminică, 18 august, apoi pe 19 august, când este sărbătorită Schimbarea la Față a Mântuitorului. Liturghie va fi și pe 25 august, duminica, și pe 28 august, când se va sărbători Adormirea Maicii Domnului.

În zilele când se săvârșesc liturghiile, creștinii se pot împărtăși.

leave a reply