NordNews
Avem ce spune

Intervențiile salvatorilor din republică în ultimele 24 de ore

Potrivit informației Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au fost solicitați în 10 situații, pentru a efectua lucrări de tractare a autoturismelor.
Angajații Inspectoratului au venit în ajutor oamenilor aflați în dificultate în următoarele raioane: Fălești, Ungheni, UTA Gagauzia, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Cimișlia. Astfel, în apropierea satului Cobusca Nouă a raionului Anenii Noi salvatorii au efectuat lucrări de tractare a două autoturisme derapate. Apelul a fost înregistrat la ora 00:54. La fața locului a intervenit efectivul Unității Salvatori și Pompieri Anenii Noi, care a stabilit că într-o mașină derapată se afla o femeie însărcinată care s-a rătăcit, când se deplasa spre raionul Criuleni.
Сonform IGSU, salvatorii au efectuat misiunea în cel mai scurt timp, iar femeia nu a avut de suferit. Mai mult, în localitatea Popeasca, Ștefan Vodă, Valea Perjei, Cimișlia, dar și în satul Bugeac a raionului Comrat, angajații IGSU au ajutat echipajele serviciului medical să ajungă la pacienți. Potrivit datelor Administraţiei de Stat a Drumurilor, pe parcursul zilei de 28 ianuarie, la lucrările de deszăpezire și împrăștierea a materialului antiderapant pe partea carosabilă în republică au fost implicate 152 unităţi de tehnică și 211 persoane, fiind împrăștiate circa 444 tone de material antiderapant.
Drumurile în republică sunt practicabile și se circulă în condiții de iarnă. În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul Unic 112.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata