NordNews
Avem ce spune

INTERVIU// Sergiu Burlacu: Vrem să aducem bălțenilor bunăstare, nu sărăcie

După cum deja bine se știe, Partidul Unității Naționale a propus candidatura lui Constantin Codreanu la funcția de primar de Chișinău. Totodată, Traian Băsescu, ex-președintele României și președintele de onoare al PUN, a propus candidatura lui Sergiu Burlacu la funcția de primar de Bălți. Sergiu Burlacu a  acordat un interviu portalului NordNews în care a vorbit despre cum intenționează să schimbe în bine starea de lucruri din municipiul Bălți. 
– Bună ziua, dle Burlacu!
Acum trei zile, fostul președinte al României, Traian Băsescu, aflându-se la Chișinău, a propus  candidatura dumneavostră la funcția de primar al municipiului Bălți. Ce a determinat staff-ul Partidului Unității Naționale să-l propună pe Sergiu Burlacu la fotoliul de primar de Bălți? 
– Bună ziua și Hristos a înviat, în primul rând,  trebuie să înțelegem că decizia de a se implica în campania electorală îi aparține Organizației Teritoriale PUN. A urmat decizia luată de Consiliul Politic, care a fost discutată la Biroul Politic Național. În fine, a urmat și propunerea președintelui Traian Băsescu. După care candidatura mea la funcția de primar de de Bălți a fost aprobată. Ce m-a determinat să accept această propunere? Eu locuiesc de 27 de ani în Bălți și categoric nu-mi place cum degradează orașul, și cum bălțenii trăiesc din ce în ce mai prost. Anume acest lucru m-a făcut să mă implic în această luptă  electorală, pentru că vreau să aduc bălțenilor bunăstare, nu sărăcie.
– Bunăstare și nu sărăcie, sună frumos! Cum credeți, care au fost gafele comise de foștii primari și ce veți putea aduce nou? Și apoi să nu uităm că, de fapt, e vorba de un mandat de primar doar pentru un an de zile.
– Bine, noi nu ne propunem să câștigăm acest scrutin doar pentru un an de zile, ne propunem să conducem Administrația Publică Locală în mun. Bălți pentru un termen de 5 ani de zile. Foștii primari ai municipiului nu și-au făcut, în opinia mea, temele de acasă. Nu au lucrat pentru locuitorii urbei, permanent au dezbinat comunitatea, au câștigat alegerile prin minciună și prin manipulare geopolitică. Categoric, bălțenii au fost duși permanent în  eroare, fiind utilizați doar în scopuri electorale la nivel de republică și foștii edili  nu au reușit să le aducă prosperitate, bunăstare și perspectiva dezvoltării. 
 – Partidul Unității Naționale nu este doar un partid unionist, ci și o formațiune cu viziuni europene. Bălțenii votează diferit de restul țării, fie la alegerile locale, fie la cele parlamentare. Cum veți reuși să mobilizați electoratul promoscovit să voteze un candidat unionist?
Noi suntem un partid sută la sută românesc și când vorbesc de percepția autentic românesc, vorbesc de Moldova despărțită de Prut. Noi ne propunem să câștigăm neapărat acest scrutin, noi ne propunem, prin intermediul colegilor din România inclusiv, să aducem investiții, fonduri conform unei din ultimele legi promulgate de actualul președinte al României. Administrațiile Publice Locale din România pot face investiții și pot da ajutoare financiare inclusiv în domeniul cultural și în domeniul infrastructural localităților înfrățite, inclusiv din afara actualelor granițe ale României. Ca formațiune politică nu suntem doar unioniști, noi suntem, în firea noastră, partid european din simplu motiv că suntem coordonați din ambele capitale ale statelor românești, atât din București ,de echipa președintelui Băsescu, cât și din Chișinău, unde avem o echipă la fel condusă de Președintele de onoare al Partidului Unității Naționale Traian Băsescu. Anume Traian Băsescu va fi conexiunea prin intermediul căreia noi vom aduce toate resursele necesare, pentru a investi în dezvoltarea municipiului Bălți și pentru a crea un spațiu atractiv pentru investitorii străini.
– Și totuși, nu mi-ați răspuns cu privire la votul etnic. 
Bine, uitați de votul etnic. Noi mizăm să convingem inclusiv și minoritățile etnice din Republica Moldova, și vorbesc și de mun. Bălți, din simplu motiv că, în viziunea noastră și în viziunea a majorității cetățenilor acestui stat,  guvernanții nu fac nimic altceva decât să-și schimbe măștile și categoric nu împrospătează clasa politică. Noi venim cu ofertă nouă, noi venim cu ofertă de a impune un spirit tânăr, un spirit inovator și refomator pentru toată clasa politica din Republica Moldova.
Sigur, sper că anume acest fapt să-i convingă pe reprezentanții minorităților etnice să aleagă nu reprezentanții unui partid care vor specula pe chestiuni geopolitice, dar să voteze un candidat care va aduce dezvoltare,  va aduce perspective noi.
– Să zicem: mâine, Sergiu Burlacu este ales primar al mun. Bălți. Care vor fi primele lui 5 acțiuni pe care le va întreprinde domnia sa în mandatul său de doar un an?
– În mandatul de un an noi ne propunem să restructurăm Administrația Publică Locală, să aducem profesioniști în primărie. Eu și colegii mei de echipă avem suficientă experiență, avem destui oameni competenți în diferite domenii de activitate și vom veni cu ideea de a schimba clasa politică, după noi învechită, din Bălți, care nu face decât să distrugă orașul. În următoarea etapă a acestui an, după ce vom restructura Administrația Publică Locală, vom aduce investiții. Vom aduce investiții în mun. Bălți prin crearea facilităților pentru agenții economici care vin din afara actualelor frontiere ale Republicii Moldova. Și când vorbesc despre faptul că vom aduce investiții, o să fiu foarte sincer: Administrația Publică Locală n-a făcut de-a lungul timpului altceva, decât să pună piedici investitorilor străini prin condiționarea activității acestora. Condiționare de diferit gen. Și eu admit că aceste condiționări au fost ghidate de anumite scopuri meschine.
– Fostul primar a încercat să colaboreze cu Moscova, cu instituțiile  politice și sociale din Rusia. În opinia dvs, Renato Usatâi a reușit să schimbe imaginea orașului în mandatul său? 
–  Nu știu cum un pușcăriabil poate să schimbe imaginea orașului spre bine (râde). În ceea ce privește eforturile lui de a duce investiții din Est… Noi suntem un partid european și noi propunem dezvoltarea localității după tipul european, și tipul european înseamnă bunăstare, înseamnă perspectivă pentru bălțeni și înseamnă o continuitate în programul propus spre bunăstarea orășenilor. Noi, anume aducând investiții în localitate, vom crea locuri de muncă cu salarii decente, consider că investitorii străini, cu capacitate investițională majoră, prin negocieri, vor crea locuri de muncă bine achitate. La noi, la momentul actual, majoritatea bălțenilor lucrează la câteva întreprinderi cu capital străin, care se află într-o zonă economică liberă. Nu știu cât de avantajoasă pentru Republica Moldova este aceasta din punct de vedere financiar, și vorbesc de investiții în bugetul de stat, și nu vorbesc de banii pe care îl primesc oamenii ca salarii, vorbesc de fiscalități și vorbim de contribuții la stat, inclusiv de contribuții la bugetul municipal. De ce municipiul Bălți nu poate să aducă investitori străini, având un spațiu imens care nu este utilizat, care până acum se încearcă a fi dat în chirie sau încearcă a fi vândut? Și se încearcă a fi vândut din simplu motiv că actualii bălțeni, mâine-poimâne, n-o să devină bălțeni, să mă credeți că o să plece peste hotare. Nu văd sens să investească aici, din simplu motiv că Administrația Publică Locală nu crează condiții necesare pentru ca investitorii autohtoni și cei din străinătate să dorească să investească și să creeze aici locuri de muncă.
– Activitatea de primar necesită cunoștințe și experiență. Cum credeți, veți putea face față problemelor cu care vă veți confrunta? 
– Priviți, un primar nu poate să cunoască toate mărunțișurile. Anume de asta noi ne propunem să venim cu o echipă. Noi ne propunem să venim cu experiență, o experiență obținută în primul rând de președintele Traian Băsescu, în calitate de primar general al Bucureștiului în două mandate. Noi ne propunem să venim cu experiența colegilor noștri din România, care dețin funcții de viceprimari, de vicepreședinți de județe, de actuali deputați, de actuali senatori, care o să ne permită să obținem rezultate bune… Noi, ca bălțeni, nu trebuie să inventăm din nou bicicleta sau să inventăm soluții de aprovizionare a localnicilor cu apă caldă, soluțiile există, există soluții inovatoare care vor fi preluate din Europa, și în primul rând din România, și vor fi implimentate aici. Aș vrea încă o dată să menționez că vin cu o echipă, o s-o prezentăm în perioada cea mai apropiată, care e alcătuită de oameni cu competențe în diferite domenii. Păi, avem direcții în cadrul Administrației Publice Locale, avem întreprinderi municipale care, la moment, sunt gestionate defectuos, în detrimentul bugetului local și în detrimentul intereselor contribuabililor din Bălți. Păi, bine, vin cu o echipă tânără și cu o experiență de talie internațională, or, să mă scuzați, România la momentul actual înregistrează cea mai mare creștere a produsului intern brut și, totodată, creștere economică din Europa. 
– Acceptați relațiile de rudenie în funcțiile-cheie  din administrația publică locală?
– Bine, vă spun din start că nu vom accepta aceste relații din simplu motiv că venim din altă generație și această generație nu tolerează astfel de implicări în funcțiile-cheie ale municipiului. 
– De ce are nevoie un om ca să fie fericit cu adevărat? 
– Să trăiască bine.
 
Vă mulțumesc mult.

3 Comentarii
  1. Степан spune

    Сложилось впечатление, что Сергей выучил наизусть прописные истины из буклета о ценностях евроразвития. Будучи сторонником адоптации европейского опыта, в частности опыта соседей (упаси Бог только не Украины), в программу развития Бельц, мне все же не понятно КАК предлагает Сергей реализовывать предложенное. Неоднократно повторяя о своей команде, я не ощутил его значимости в этой программе как руководителя и кандидата в примары (кроме громких слов, полагаю, совсем ему не понятных). Предлагая реструктурирование публичного управления и создание благоприятных условий для экономических агентов и инвесторов, видится мне он не понимает как работает и формируется локальный бюджет и рамки муниципия перед центральной властью. Не понимает так же, что увеличение кол-ва предприятий с иностранным капиталом сковывает национальную эконопику и ставит ее в зависимость. Не готов он, не готов…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"