
În Republica Moldova aproape 25% dintre locuitori se află în slujba statului. Printre ei sunt procurori, judecători, învățători, polițiști, medici, într-un cuvânt, bugetari. În fiecare an aceștia beneficiază de vacanțe, indemnizații și concedii. Unii își respectă cu strictețe obligațiile de serviciu, alții nu prea. Recent, pe adresa portalului de știri nordnews.md, a ajuns o scrisoare, în care magistratul Judecătoriei Bălți, Mihail Cojocaru, este acuzat că s-ar fi aflat în Egipt în timpul concediului medical. De cealaltă parte, magistratul susține că el este cel neîndreptățit și cere compensații bănești.
Cerere/petiție/denunț de la MihaiL Cojocaru
„În urma respingerii cererii de acordare a concediului suplimentar, magistratul s-a adresat cu o acțiune în judecată, privind încasarea prejudiciului moral în suma de un milion de lei”, povestește Dumitru Gherasim, președinte al Judecătoriei Bălți.
Mihail Cojocaru a apărut pentru prima dată în atenția publică atunci, când a vorbit despre faptul că este discriminat în legătura cu gradul său de dizabilitate.
„Prin anumite tehnici și tactici se încearcă să mi se arate unde îmi este locul”, susține Mihail Cojocaru, judecătorul la Judecătoria Bălți.
„Nimeni nu-și bate joc de dumnealui, absolut. Nimeni nu-l alungă, nimeni nu-i pune piedici”, spune președintele Judecătoriei Bălți.
Mihail Cojocaru susține că la angajare a prezentat toate actele necesare și a solicitat să i se respecte drepturile și după cinci ani de rugăminți s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii.
„Într-un final, Consiliul Superior mi-a dat dreptate. A admis parțial cererea mea. Ca să vă zic, până la moment, așa și nu mi s-a achitat, după cum eu consider corect și ne aflăm într-un litigiul cu administrația instanței”, afirmă Mihail Cojocaru.
Partea vătămată din dosar, autorul plângerii care a ajuns la adresa redacției noastre, susține că Mihail Cojocaru „în mod intenționat trage de timp, (…) ca să treacă termenul de atragere la răspundere a persoanei vinovate”, iar în loc să muncească, își organizează concedii peste hotare.
„În loc ca doamnei acesteia să i se lămurească, i s-a spus: „Dumneavoastră știți care e problema? Cojocaru a plecat în Egipt”. Vă arăt și pașaportul meu. Nu există nicio ștampilă că eu aș fi ieșit din țară. Ulterior, dacă se va constata că, într-adevăr, au fost niște insinuări și niște intimidări, vă dați seama că eu iarăși o să cer milionul, da? Și iarăși o să spuneți că eu sărăcesc Judecătoria Bălți”, afirmă Mihail Cojocaru.
„Oare pentru acest judecător Legea nu există?”, întreabă reclamanta.
„Faptul că el are cele mai multe dosare, noi suntem vinovați, dar nu faptul că el le amână. Dosarele lui de 18 ori amânate. Asta înseamnă că persoanele de 18 ori vin, se duc, vin, se duc”, spune Stanislav Sorbalo, judecător la Judecătoria Bălți.
„Ședința nu a avut loc. Judecătorul se află la reabilitare. Asta da, când a fost la Vadul lui Vodă. Pe urmă: Ședința nu a avut loc. Judecătorul în concediu medical. Ședința nu a avut loc. În legătura cu situația epidemiologică. Ședința nu a avut loc. Lipsa grefierului și asistentului”, citește Andrei Rusu, managerul de program la Judecătoria Bălți.
„A plecat la odihnă pe banii cetățenilor”, sunsține reclamanta. Vacanța din Egipt a avut loc. Cel puțin acest lucru este demonstrat de pozele de pe rețelele de socializare publicate de soția judecătorului Mihail Cojocaru, care a făcut câteva postări din mai multe locuri exotice.
Judecătorul Mihail Cojocaru a încercat mai întâi să-și ia un concediu din cont propriu pentru „deplasarea peste hotarele țării” la tratament.
„Domnul Cojocaru Mihail a solicitat concediu neplătit, începând cu data de 29 octombrie 2021 până pe data de 5 noiembrie 2021. Acest concediu neplătit nu i-a fost acordat de către administrația Judecătoriei Bălți. Respectiv, dumnealui pe data de 28 octombrie, către orele 16.00, m-a telefonat și mi-a comunicat faptul că și-a deschis concediu medical”, povestește Irina Mușac, șefa serviciului Resurse Umane din cadrul Judecătoriei Bălți.
Medicul de familie care a eliberat foaia de boală judecătorului Mihail Cojocaru este Natalia Grabovschi, care a refuzat să vorbească cu jurnaliștii.
„Eu nu am nevoie nici de întrebările voastre, nici de răspunsurile mele, pentru că nu vreau să discut cu voi”, a replicat prin telefon Natalia Grabovschi, medicul de familie din Bălți.
L-am contactat pe Veaceslav Batîr, director al Centrului Medicilor de Familie Bălți, pentru a afla, dacă o persoană poate să plece peste hotare, având o foaie de boală.
Reportera: „Deci în mod legal nu poate să plece?”
Veaceslav Batîr: „Nu, decât dacă se duce undeva la consultație medicală.”
Pe lângă prejudiciul moral, Mihail Cojocaru solicită să-i fie achitat și prejudiciul material, pentru neacordarea concediului pe cont propriu.
„Având o programare peste hotare la reabilitare, odihnă și tratament, vă dați bine seama, ce cheltuieli eu am avut. Atunci când vii cu argumente de genul că ai să periclitezi activitatea judecătorească sau… Păi, oameni buni, ce, Judecătoria Bălți se susține doar pe activitatea judecătorului Cojocaru?”, se revoltă magistratul Mihail Cojocaru.
Pentru perioada 29 octombrie – 05 noiembrie 2021, judecătorul Mihail Cojocaru a avut fixate 61 de ședințe. Nicio ședință nu a avut loc.
„Nu este problema mea. Problema e a celor care gestionează domeniul. Poate mai trebuie ridicat numărul de judecători la Bălți”, spune magistratul.
Potrivit unor surse avizate din cadrul Poliției de frontieră, Mihail Cojocaru a fost la aeroport în perioada concediului său medical, dar s-a răzgândit să zboare pe ultima sută de metri. În Egipt a ajuns doar soția sa împreună cu soții Guțu. Este vorba despre magistratul Andrei Guțu, căruia, de asemenea, i s-a refuzat concediul pe cont propriu.
„A fost depusă o cerere ca să-i fie acordat concediu din cont propriu. Tot din data de 29. A fost refuzat. Peste o perioadă de timp pe poșta electronică a mai venit așa o foiță, o altă cerere cu un conținut foarte interesant. „În perioada 29.10 – 05.11 sunt în imposibilitate de a veni la serviciu. Solicit respectuos să fie considerată lipsa mea motivată” .”, dezvăluie Stanislav Sorbalo.
„Referitor la situația respectivă, pot să vă comunic că de către președintele instanței, de președintele interimar al instanței de judecată a fost adusă la cunoștință Consiliuliu Superior al Magistraturii. Ultimul, urmând a lua atitudine față de situația creată”, a declarat Valeriu Pădurari, vicepreședintele interimar al Judecătoriei Bălți.
Magistratul Andrei Guțu a declarat că ne va oferi un comentariu după ce va avea loc ședința de judecată. La fel ca Mihail Cojocaru, acesta a atacat Judecătoria Bălți în instanță, pentru că i s-a refuzat concediul pe cont propriu.
„Rogi o dată, rogi a doua oară, gândești că poate o să fii auzit. Poate și a treia oară. Trei cereri am scris. Prima, de pildă, mi-a scris că nu e motivată necesar. A doua o scriu de mână. Că ea nu corespunde la careva cerințe. Am cerut elementar, ca să stau acasă, cât a fost prelungită vacanța forțată pentru copii, că era pandemie. N-am avut cu cine lăsa fetița de șapte ani”, susține judecătorul Andrei Guțu.
Andrei Guțu nu a răspuns jurnaliștilor dacă a fost sau nu în Egipt.
Reportera: „Ați fost plecat peste hotare?”
Andrei Guțu: „Țțț… Hai să ne întâlnim la judecată și vorbim detaliat despre…”
Reportera: „Nu ne puteți spune, dacă ați fost sau n-ați fost plecat?”
Andrei Guțu: „Eu m-am aflat cu copiii.”
Dar, să revenim la magistratul Mihail Cojocaru. Conducerea Judecătoriei Bălți susține că certificatul de dizabilitate pe care îl deține acesta este incomplet.
„În certificatul dat trebuie să fie scris ce grad are el, de scurtă durată, de lungă durată, în ce condiții poate să activeze dumnealui. Noi nu punem sub dubii starea lui, însă a certificatului”, afirmă Dumitru Gherasim.
Decizie de respingere a sesizării
Totodată, conducerea Judecătoriei Bălți susține că nu a văzut originalul certificatului de dizabilitate.
„Îi lipsea din dosarul personal nota informativă. Pe urmă a apărut un xerox. O xerocopie a certificatului privind la dezabilități. Alte probe, privind originalul certificatului, nu avem. A refuzat să-l prezinte, că ne implicăm în viața personală a dumnealui”, susține președintele Judecătoriei Bălți.
Mihail Cojocaru: „Dar nici nu era cazul să vadă originalul.”
Reporteră: „De ce?”
Mihail Cojocaru: „Din simplul motiv că eu le-am prezentat toate aceste documente în copii. Doar, originalul se păstrează la mine. Asta nu înseamnă că dacă dumneavoastră vă duceți undeva cu buletinul de identitate și trebuie să-l prezentați, îl lăsați acolo.”
Reporteră: „Nu, dar nu-l lăsați. Dar măcar să-l arătați, asta era ideea.”
Mihail Cojocaru: „Dar nu mi l-a cerut nimeni.”
Mai târziu, Mihail Cojocaru se încurcă în declarații și se contrazice.
Mihail Cojocaru: „Le-am prezentat și originale, și documente, și am fost la ei, și i-am rugat.”
Reporteră: „Consiliului.”
Mihail Cojocaru: „Nu. La administrație. Eu consiliului m-am adresat în 2019.”
Reporteră: „Deci cei de la administrație au văzut originalul?”
Mihail Cojocaru: „Evident că au văzut și la orice solicitare eu sunt o persoană foarte responsabilă, eu vă zic.”
Reporteră: „Dar mai înainte ați spus că nici nu vi s-a solicitat originalul.”
Mihail Cojocaru: „Evident că nu mi s-a solicitat și nici nu mi s-a spus această problemă.”
La angajare, în 2015, când a fost numit în funcția de judecător, Mihail Cojocaru a prezentat un certificat medical, aprobat de o comisie specială.
„Ei au constatat că pentru funcția de judecător eu sunt apt. Dizabilitatea de care sufăr eu nu are nimic tangențial cu activitatea de judecător”, susține Mihail Cojocaru.
Analizând nota informativă „Rata de soluționare a dosarelor” pentru anul 2021, constatăm că, deși judecătorul Mihail Cojocaru, specializat în materie penală, primește cele mai puține dosare, are și cea mai mică rată de soluționare a cauzelor penale.
„Dacă o să luați statistica de la Judecătoria Bălți, este o statistică comparabilă, eu sunt comparabil cu ceilalți judecători. Am același număr de sentințe, același număr de hotărâri”, afirmă Mihail Cojocaru.
„Dintre judecători, cea mai mică rată de soluționare o are Domnul Mihail Cojocaru, cu o rată de 41,10%. Și, la fel, dosare care au fost repartizate pe perioada anului. Domnul Mihail Cojocaru are 421 – cele mai puține. Vedem că alți judecători au dublu, chiar triplu, comparativ cu dumnealui”, constată Andrei Rusu, managerul de program din cadrul Judecătoriei Bălți.
În anul 2020, Mihail Cojocaru a ridicat aproape 24 de mii de lei – pensie de dizabilitate și 246 de mii de lei din salariu de judecător. Unii oameni sunt revoltați de atitudinea judecătorului, care, spun ei, ridică un salariu motivant, dar nu își îndeplinește cu responsabilitate obligațiile de serviciu și amână dosarele de la o zi la alta.
„Scripnic Maxim a raportat pe un dosar conravențional. Până la moment nu era fixată ședința. Asta era 3 septembrie. Verificând în program, am depistat că și la data de 3 noiembrie, cauza nu avea fixată ședința, fiind înregistrată la 20 august”, susține Andrei Rusu.
„Dosare repartizate în luna august. Până în ziua de astăzi nu este stabilită ședința de judecată. Justițiabilii așteaptă justiție, justițiabilii așteaptă hotărâre pe dosar”, spune Stanislav Sorbalo.
Totodată, în sesizarea sa către Consiliul Superior al Magistraturii, Mihail Cojocaru susține că activează în condiții de lucru inumane, fără a specifica care sunt acestea.
„Nu este adevărat și nu are dreptul nimeni să se expună în felul următor. Prin asemenea expresii, domnul magistrat știrbește din imaginea sistemului judecătoresc și din imaginea instanței de judecată Bălți. Instituția noastră a fost vizitată și de către Inspecția muncii, și de către Centrul de sănătate publică”, spune Stanislav Sorbalo.
„Condițiile de a activa magistratul le are pe toate. Este căldură, calculatoare, activează cu asistent, cu grefieră, adică dispune de toate condițiile”, susține Dumitru Gherasim.
Mihail Cojocaru mai spune că are prea mult de lucru, deși dosarele i-au fost repartizate în proporție de 75%. Acesta a solicitat „reducerea surplusului de muncă acumulat în anii precedenți de activitate, 2015-2020, a câte 25% anual” sau ca timp de un an și patru luni să nu-i mai fie repartizat vreun dosar.
„Nu-mi stă în fire să abuzez de un drept al meu. Din 2015 până în 2020, persoana cu dizabilități, am lucrat, cum se zice, cu respectare. Un singur certificat medical. Vă dați bine seama că toată această situație la ce a adus? Că în 2020 eu, practic, fizic nu pot lucra. Și acum mie mi se invocă că în 2021 ai avut buletine și certificate? Din vina cui, oameni buni? Nu am nicio ședință în care aș fi absentat nemotivat”, afirmă Mihail Cojocaru.
Pe parcursul a două luni, judecătorului i-au fost repartizate 91 de dosare. Acesta și-a selectat doar trei dintre ele.
Lista cauzelor repartizate judecătorului Mihail Cojocaru, în perioada 03.08.2021-17.09.2021
„Măi, oameni buni, cetățenii au dreptate, când se revoltă. Și-mi pare rău că din asemenea situații au de suferit toți colegii mei, toți. Întreg sistemul judecătoresc”, susține Stanislav Sorbalo.
„Nu sunt toți așa, dar e destul să fie vreo 10-15 de acest gen și justiția e la pământ”, adaugă președintele Judecătoriei Bălți.
La Judecătoria Bălți activează 19 judecători.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat bugetul pentru anul 2022. În următorul an vor fi create condițiilor de acces pentru persoanele cu dizabilități în judecătoriile Bălți, Orhei, Strășeni și în sediile Curții Supreme de Justiție.