Suntem în aceste zile în fața unei noi întâlniri în format 5+2 la Roma, de această dată.
O întâlnire care se desfășoară după ce s-au făcut compromisuri importante și s-a avansat substanțial pe direcția satisfacerii „pașilor mici”, în condițiile unei prezențe controversate, ca să nu zic de-a dreptul nocive, a ambasadorului Scanlon ca șef al misiunii OSCE la Chișinău, pe ultimii metri, dar și prin aportul lui Franco Fratini, trimis special al Italiei care deține președinția în exercițiu acest an, trimis special cu afirmații cel puțin la fel de controversate și drumuri excesiv de prietenești la Moscova și, prin intermediari, la Tiraspol. Să sperăm că și cu avantaje pentru Republica Moldova.
Ei bine, scriu acest editorial înainte ca reuniunea de la Roma să se fi consumat. Dar o fac pe baza situației existente astăzi, care ridică semne de întrebare majore. Mai întâi, pentru că celebra coaliție a liniilor roșii, alcătuită din principalele ONG-uri din Republica Moldova, nu mai este consultată de autorități, fiind preferate variante de consilieri și consultanți distincți și absconși, în timp ce vice-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lisnic, trădează inconsistența și extrema juvenilitate de când a luat dosarul, cunoașterea încă secvențială a subiectului și influențele la care e supusă de către participanții în formatul 5+2 cărora nu poate să le țină piept și nu poate să le facă față.
Reuniunea 5+2 de la Roma se desfășoară, astfel, sub auspicii complicate. Cu un forcing în goana pentru rezultate și aură diplomatică din partea mediatorilor, cu presiuni majore pe Republica Moldova, cu cedări unilaterale din partea Chișinăului și cu flexibilități nepermise care merg de la compromis rezonabil până la trădarea națională. Fără a utiliza cuvinte mari, pentru că istoria oricum va judeca toți acești pași, cred că autoritățile din Republica Moldova care au făcut compromisurile și care au mutat dosarul în mâinile unei tinere numită vice-ministru peste noapte, fără ca fosta sa carieră să o recomande vreodată pentru o asemenea poziție, vor rămâne responsabile pe deplin. Nu până la următorul mandat sau la viitoarele alegeri, ci în veac. Așa cum astăzi sunt regretate anumite abordări din trecut și personajele care au semnat diferitele documente ale „statului comun” al lui Primakov sau care validaseră Memorandumul Kozak rămân în istorie, la fel și cele care au lupta contra acestor aberații și au blocat acel memorandum nociv și federalizarea Republicii Moldova.
Federalizarea de facto a Republicii Moldova. Cu ce avantaje?
Cum arată astăzi situația negocierilor cu Tiraspolul? În primul rând, trebuie notat faptul că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, cu componenta sa de Acord de Liber Schimb Aprofundat și Extins – DCFTA – ca și libera circulație a persoanelor a avut un profund efect pozitiv. Cetățenii, într-o largă majoritate, și companiile care fac exporturi s-au înscris în regulile înregistrării ca cetățeni ai Republicii Moldova și companii înregistrate în Republica Moldova pentru a beneficia de aceste avantaje indiscutabile.
Schimburile economice sunt dominate de România, inclusiv cele pe regiunea separatistă, acolo unde Bucureștiul domină de la distanță Moscova și Kievul dimpreună, la nivelul schimburilor economice ale regiunii separatiste. Firește UE în întregimea sa beneficiază, cu bune și rele, de această formulă care marchează, dincolo de asimetria accesului la piețe, de dezavantajele asumate de statele UE, cu precădere de România, integrarea reală a pieței separatiste în cea europeană, pe brandul de țară al Republicii Moldova.
Pe de altă parte, formula “pașilor mici”, dincolo de deschiderea generală către integrare și preluarea controlului autorităților legitime, a dus, prin formula compromisurilor impuse Republicii Moldova, și acceptate de guvernul actual peste noapte, la elemente de federalism de facto, extrem de nocive funcționalității statului Republica Moldova și nocivă ca precedent pentru perspectiva de acord pentru Ucraina în privința teritoriului său din regiunea Donbas, subiect al agresiunii militare ruse în regiune, cu tot cu păpușile locale scoase din joben. Fără a deschide coșul negocierilor politice, Chișinăul a acceptat acorduri secvențiale care afectează coeziunea statală și desemnează a priori, fără nici o negociere directă și fără a aborda tema reală, elemente de federalism pe domenii concrete. „Pașii mici” s-au transformat într-o păcăleală prin care Chișinăul a acceptat de facto federalizarea cu Tiraspolul pe domenii concrete, iar lucrurile merg înainte.
De ce s-ar mai reuni cineva din raioanele de Est ale Republicii Moldova cu Chișinăul?
O altă temă fundamentală, de principiu, care a intervenit este faptul că Republica Moldova a cedat toate avantajele și drepturile către cetățenii săi din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova, fără a beneficia de avantajele recunoașterii internaționale. Așa cum unii au dat ștampilele vamale separatiștilor să se descurce singuri, tot astfel, astăzi autoritățile de la Chișinău au oferit cetățenilor separatiști tot ce le trebuie ca să poată trăi bine, mersi, în autoproclamata lor republică.
Mai grav, aceleași autorități de la Chișinău au oferit aiurea, fără nici o constrângere nici un avantaj reciproc, roluri și atribuții autorităților separatiste care nu apar într-un acord cadru politic, ci se acumulează, pas cu pas, în dreptul Tiraspolului, cu acele autorități care de la nerecunoaștere au ajuns partenere, semnatare de acorduri, ba și titulare de atribuții care aparțin statului și unor autorități legitime, alese în condiții democratice și care respectă autoritatea Chișinăului.
O asemenea situație ridică întrebarea fundamentală: de ce ar mai vrea cineva să se reunească cu Republica Moldova? Să revină în granițele autorităților constituționale? Dacă cetățenii au toate avantajele, chiar stând sub autoritățile separatiste, ele nu se vor revolta și nu vor presa niciodată pentru a obține reintegrarea, așa cum nici autoritățile separatiste, pseudo-intitulate președinte, miniștri, șefi de parlamente, nu au nici o motivație să revină vreodată la Chișinău și să recunoască autoritățile legitime ale Republicii Moldova. Din contra, la Tiraspol au apărut atribuții recunoscute de aceste autorități legitime prin acord, sancționate de participanții la 5+2. Și asta se cheamă trădare, după toate regulile dreptului internațional, inclusiv a celui din Republica Moldova. Reintegrarea e amânată sine die și se consolidează separarea și federalizarea de facto.
Unde e controlul frontierei de stat?
Singurul gest cu adevărat relevant este cel pe care l-a reușit Republica Moldova cu sprijinul Ucrainei. Prinsă în același vârtej al separatismului de facto, în perspectiva preluării propriului control asupra frontierei cu Rusia în Donbas, Ucraina a realizat că trebuie să învețe de la Chișinău cum să facă reintegrarea, ce să nu greșească, mai ales că temele se vor repeta în oglindă cu cele din Republica Moldova, undeva, în viitor. Deci acordul pentru deschiderea punctului comun de la Cuciurgan, cel cu traficul cel mai intens, a fost salutar. Dar procesul s-a oprit.
Între timp, Președintele Poroshenko a adoptat legea privind deschiderea tuturor punctelor comune, inclusiv a celor din regiunea separatistă, fapt care ar reprezenta un pas major pentru Republica Moldova, primul pas relevant pentru reintegrare: controlul frontierei de stat. Însă deși am avut anunțul pentru deschiderea a încă două puncte de frontieră, procesul trenează. Vine anul electoral la Kiev, în martie-aprilie sunt alegeri prezidențiale, în toamnă alegeri generale, iar despre alegerile de la Chișinău nici nu mai vorbesc. Acum se mai pot face pașii necesari și prelua controlul frontierei.
Că e vorba despre procese mai complexe, că Ucraina condiționează această preluare de propriile sale probleme cu centrala de la Novo-Dnestrovsk sau cu alte teme bilaterale, că e vorba despre o incapacitate administrativă a unor instituții ale Republicii Moldova – grăniceri, vama – cert e că întârzierea e inexplicabilă, iar fereastra de oportunitate amenință să se închidă. Nu știm cum va arăta guvernul de la Chișinău după noiembrie, de la începutul anului viitor, nici măcar pe cel de la Kiev din anul viitor, cert este că perspectiva e nefastă dacă nici acest punct de avantaj net nu e realizat, și cât mai repede.
Problemele celor 8 puncte din „pașii mici”
Din cele opt puncte în mare majoritate convenite, sunt câteva probleme majore. Mai întâi e chestiunea interconectării pe telefonia mobilă. Numai chestiunea tehnică a legii de combatere a terorismului și păstrarea convorbirilor dacă o iau și perspectiva interconectării devine complicată, dacă nu imposibilă. Ce companie din Republica Moldova, altfel o multinațională străină, ar asuma costurile în locul InterDnestrCom?
Asta ca să nu vorbim și despre cum o fi ajuns compania respectivă să aibă frecvență 4 G și să acorde servicii de roaming în toată lumea? Aici autoritățile actuale ale Republicii Moldova sunt iar în offside, și rămân discutabile aranjamente vinovate care au dus la un asemenea pas.
Cât despre plăcuțele neutre, ultima găselniță și realizare a Chișinăului, rămân atâtea probleme de discutat încât aplicarea lor rămâne sub semnul întrebării. Cine asumă calitatea autoturismelor pentru a putea circula pe drumurile publice? Evident revine responsabilitatea autorităților legitime ale Republicii Moldova. Cât costă ea? Am mai văzut pe linia asigurărilor problemele cărții verzi. Cine le va asigura acum? Cu ce bază?
Apoi, cine asigură proprietatea lor reală? Le verifică cineva? Identitatea șoferilor, carnetele de conducere, calitatea școlilor și atestatului de conducere pe drumurile publice cine le validează? Dacă produc daune, cine plătește? Evident Republica Moldova, cu riscul de a nu putea introduce în trafic TOATE autoturismele sale, dacă apar probleme cu cele cu numerele neutre.
Toate aceste teme sunt tehnice, dar costă enorm, și probabil trebuia întrebat la Kiev de două ori, și trebuiau consultări amănunțite cu Ucraina pe aceste teme, pentru a evita ca aceste greșeli eventuale să se repercuteze în timp asupra situației Ucrainei în legătură cu zona ocupată din est, dacă se va pune vreodată problema recuperării acesteia.
Subiectul poate merge mai departe și pe alte teme. Școlile românești nu au proprietatea clădirilor, terenurile nu sunt soluționate ca proprietate, preluarea cu japca a proprietăților cetățenilor din dreapta Nistrului nu mai e anchetată penal, responsabilitatea statului față de acești cetățeni ai săi nu este îndeplinită.
Ce a câștigat Republica Moldova?
Să admitem prin absurd că negocierile secrete, oricum nepublice, au o componentă de avantaje substanțiale ȘI pentru Republica Moldova. Că nu le-am cunoaște noi. Că ele ar exista. Unde sunt ele?
Aceste avantaje s-ar traduce în două componente. Mai întâi, retragerea trupelor ruse din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova – Chișinăul se chinuie încă cu o rezoluție pentru Adunarea Generală a ONU care să revalideze, după aproape 20 de ani, angajamentul din Documentul final al summitului OSCE de la Istanbul, 1999, semnat de Boris Elțîn. Nu mai există un asemenea document valabil, iar retragerea Rusiei din Tratatul Forțelor Convenționale din Europa, în 2007, pune sub semnul întrebării angajamentul atins în aceste condiții. Mai mult, tentativa Messenberg pune în discuție aranjamentele de securitate de această factură în Europa, deci angajamentul rus, sau măcar poziția comunității internaționale, măcar la nivelul documentului politic, trebuie revalidată.
Se discută la 5+2 retragerea trupelor ruse? Discută reprezentantul OSCE la Chișinău sau trimisul special al Președinției în exercițiu italiene retragerea și distrugerea munițiilor? Măcar asta să facă, dacă tot e prieten cu Putin. Dacă totul se consumă pe seama Chișinăului, în beneficiul Tiraspolului și al Moscovei, nu am făcut nimic, iar formatul 5+2 trebuie denunțat imediat!
În fine, mai vorbește cineva despre acordul politic de reintegrare al regiunii separatiste? Se mai face ceva în această direcție? Este cineva care mai asumă să sprijine Chișinăul și pe această temă? Fratini, Scanlon, OSCE, SUA sau UE? Cineva? Cu respectarea integrității teritoriale, independenței și suveranității Republicii Moldova, a funcționalității statului reîntregit, al menținerii libertății de a alege, de fapt de a menține opțiunile de securitate, de politică externă și de apărare, inclusiv a orientării strategice?
Dacă nici unul din aceste puncte nu e satisfăcut, retragerea trupelor ruse, a armamentelor de la Cobasna sau distrugerea lor in situ, dacă nu e preluat imediat controlul frontierei de stat în Republica Moldova, vorbim despre un eșec total. Un eșec definitiv. Federalizarea de facto e tot ce rămâne. Și despărțirea definitivă a celor două lamuri ale Nistrului. Și trădare națională pentru cei care au făcut-o, cu anatema aferentă în istorie. Și condamnare penală, măcar în viitor, pentru că există în Codul Penal al Republicii Moldova Înalta Trădare. Includ aici și anatema pentru diplomații și reprezentanții membrilor 5+2 care au făcut să se întâmple un asemenea pas. Și nu mai vorbim despre o realitate care încetează mâine, ci care se extinde în veac!
sursa: deschide.md
autor: Iulian Chifu
