NordNews
Avem ce spune

Jaful de la Metro: 25 de ani de închisoare și detenție pe viață pentru atacatorii încasatorilor

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre admiterea de către Curtea de Apel Chișinău a argumentelor procurorilor privind necesitatea înăspririi pedepsei față de atacatorii automobilului băncii comerciale din cadrul magazinului Metro. Infracțiunea, care a avut loc în data de 30 mai 2014, s-a soldat cu moartea șoferului automobilului, rănirea a doi încasatori și un prejudiciu material de peste 1,5 milioane lei, scrie newsmaker.md

Contestările au fost depuse în anul 2016, atunci când procurorii solicitaseră pedepse mai aspre pentru cei patru atacatori, care inițial au fost condamnați la pedepse cuprinse între 13 și 24 ani închisoare.

Acum, urmare a reprezentării acuzării de stat de către Procuratura de Circumscripție Chișinău, instanța de apel a satisfăcut demersurile procurorilor, iar pedepsele inculpaților le-au fost schimbate în altele mai dure. Doi bărbați au fost condamnați la detenție pe viață, inclusiv liderul grupului infracțional, iar alții doi – la 25 ani închisoare.

Procurorii menționează faptul că anterior cei patru activau în cadrul unei structuri paramilitare, iar infracțiunea pentru care au fost condamnați au comis-o cu deosebită cruzime. „Examinarea îndelungată a procesului a fost determinată de încercările inculpaților de a induce în eroare autoritatea judecătorească, prin negarea vinovăției lor și administrarea unor probe artificiale”, precizează reprezentanții Procuraturii Generale.

Atacul a avut loc la filiala băncii Victoriabank din cadrul magazinului Metro, din sectorul Râşcani al Capitalei.

În anul 2018, Denis Russu, unul din învinuiții în dosarul privind atacul tâlhăresc asupra încasatorilor de la magazinul „Metro” susținea că un procuror ar fi încercat să-i preia afacerea, un bloc în construcție de pe strada Ciocârliei din Chișinău. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței Curții de Apel Chișinău, care examina contestațiile celor patru învinuiți. Russu, în vârstă de 34 de ani, a spus că procurorul Sajin „a pus ochiul” pe afacerea sa mai înainte de cazul de la „Metro” și că l-ar fi amenințat în repetate rânduri, potrivit CrimeMoldova.

Amintim că, atacul tâlhăresc asupra încasatorilor de la magazinul „Metro” din 30 mai, 2014, s-a soldat cu un mort, doi răniţi şi furtul a 1,5 mln. de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"