Japonia a aprobat primele experimente cu hibrizi om-animal

genetics researcher makes genetic analysis

Biologul japonez Hiromistu Nakauchi a primit aprobarea de a duce până la capăt experimentele cu hibrizii om-animal, scrie descopera.ro.

Hiromitsu Nakauchi, biolog specializat în celulele stem, a primit aprobarea guvernamentală pentru a continua cu unul dintre cele mai controversate experimente genetice: hibrizii om-animal.

Japonia se află în avangarda experimentării cu hibrizi. În timp ce majoritatea ţărilor au legislaţii care împiedică astfel de studii, acest stat a permis transplantarea embrionilor modificaţi în animale vii şi ducerea perioadei de gestaţie până la termen.

Biologul Hiromitsu Nakauchi se ocupă cu studiul celulelor stem la Universităţile Tokyo şi Stanford, iar experimentul care i-a fost aprobat recent ar putea să îl aducă cu un pas mai aproape de scopul său: creşterea de organe pentru pacienţii umani în interiorul animalelor.

Aprobarea acestui experiment vine în premieră, după interdicţia ridicată de autorităţile nipone în anul 2014. De aceea, dr. Nakauchi vrea să se asigure că munca sa va fi transparentă, asta pentru a câştiga încrederea şi sprijinul publicului nipon şi mondial.

„Nu ne aşteptăm să obţinem organe umane îmediat, dar această aprobare ne permite să avansăm în acest domeniu”, a declarat dr. Hiromitsu Nakauchi.

În prima fază a experimentelor sale, Nakauchi vrea să introducă celule stem pluripotente umane în corpurile unor şoricei de laborator modificaţi genetic astfel încât să nu aibă pancreas. De-a lungul a doi ani, cercetătorii vor să urmărească cum vor evolua şoriceii studiaţi, pentru ca, ulterior, să solicite aprobarea pentru a-şi continua experimentele pe porci.

Trebuie precizat că aprobarea autorităţilor japoneze nu a venit fără condiţii, una dintre acestea fiind legată de proporţia de material genetic din creierele rozătoarelor. Astfel, dacă celulele umane vor reprezenta mai mult din 30% din creierele şoriceilor, cercetătorii sunt obligaţi să stopeze experimentele.

„Facem tot posibilul ca celulele umane să contribuie doar la generarea unor anumite organe”, a explicat dr. Nakauschi. „Folosind tehnica noastră nouă de generare a organelor, nu trebuie să ne facem griji legat de integrarea celulelor umane în zonele unde nu ne dorim”, a mai adăugat acesta.

leave a reply