Johannes Hahn a salutat ”transferul paşnic al puterii” în Republica Moldova

Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocierile de extindere, Johannes Hahn, a salutat „transferul paşnic al puterii” de la Chişinău şi a felicitat-o pe şefa executivului din Republica Moldova, Maia Sandu, pentru „măsurile pe care le-a luat deja pentru a începe implementarea programului de reformă al guvernului” pe care-l conduce relatează agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, acesta a fost subiectul convorbirii telefonice dintre cele două oficialităţi, conform unui comunicat al Comisiei Europene, citat de IPN. Jurnal.md scrie că în cadrul discuţiei telefonice cu Maia Sandu, Hahn a spus că va veni la Chişinău cât de curând posibil.

Comisarul Hahn a subliniat că Uniunea Europeană este gata să lucreze cu noul guvern de la Chişinău. „Susţinerea substanţială a UE şi consilierea pot fi mobilizate rapid odată ce condiţiile sunt îndeplinite şi noul guvern va ajuta cetăţenii, inclusiv în domeniul economiei şi în ceea ce priveşte supremaţia legii, reforma judiciară şi asigurarea pluralităţii mass-media”, se arată în comunicat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata