NordNews
Avem ce spune

La Bălți se anunță o luptă aprigă. Cine a intrat OFICIAL în cursă, dar și cine a pierdut șansa de a candida

Se anunță o luptă aprigă pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în cursă s-au înregistrat deja 8 concurenți electorali. Unii candidați independenți nu au reușit să colecteze cele cinci mii de semnături și nu vor avea șansa să lupte pentru fotoliul de primar.

Potrivit șefei serviciului de comunicare a Comisiei Electorale Centrale, doi dintre candidații care au luat listele de subscripție, nu au adunat toate semnăturile necesare pentru a fi înregistrați în calitate de candidați la funcția de primar de Bălți. Printre ei se numără Arina Spătaru și Alexandr Litvinenco.

„Doi dintre candidații care au luat listele de subscripție nu au adunat toate semnăturile necesare. Prin urmare, aceștia n-au depus dosarele. Este vorba de Arina Spătaru și Alexandr Litvinenco. Astăzi la CECE Bălți au fost depuse doar trei dosare. Este vorba de Daria Fiodorova din partea Partidului Politic Moldovenesc „Ai Noștri”, Tauber Marina de la Partidul Politic „ȘOR”, dar și Vladimir Dachi de la Partidul Politic „NOI”. Toate dosarele depuse până la ziua de astăzi au fost înregistrate. CECE Bălți are la dispoziție șapte zile pentru a examina setul de documente depuse în cadrul zilei de astăzi”, a declarat Rodica Sîrbu, șefa Serviciului de Comunicare a Comisiei Electorale Centrale.

De cealaltă parte, Arina Spătaru declară că a fost astăzi la CECE Bălți, unde a depus listele de subscribție și actele necesare pentru a fi acceptată în cursa pentru fotoliul de primar de Bălți. Ex-deputată declară că reprezentanți CECE Bălți au refuzat să-i înregistreze candidatura.

„Astăzi, așa cum prevede lege, cu listele de subscripție, cu toate actele necesare, cu declarația pe venit și că n-am antecedente penale, cu tot setul de documente am fost să depun actele ca să fiu înregistrată în calitate de candidat. Doamna Dolgari refuza să-mi primească tot setul de documente. Ea refuza din motivul că aș fi aduna doar 3600 de semnături. […]La ora 18.00 am fost invitată, împreună cu alți candidați și am tras la sorți locul care-mi va revine în buletinul de vot. Din câte am înțeles, astăzi, au depus actele pentru a deveni primar de Bălți încă câteva persoane. Eu am tras la sorți, am trecut toată procedura legală, iar acum aștept decizia CEC-ului, dacă mă va înregistra sau nu. Nu pot să spun”, a declarat Arina Spătaru.

Până în prezent, în cursa electorală au fost înregistrați, cu statut de candidat:

  • Boris Marcoci din partea Partidului Acțiune și Solidaritate;
  • Ion Straciuc din partea Partidului Acasă Construim Europa;
  • Maxim Burduja susținut de Partidul Unității Naționale;
  • Alexandr Nesterovschi din partea Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
  • Ivan Tulburi, candidat înaintat de Partidul Liberal;
  • Nicolae Chirilciuc din partea partidului Patrioții Moldovei.
  • Fiodor Ghelici din partea Partidului Politic Oamenilor Muncii;
  • Nicolai Grigorișin, candidat independent.

Amintim că, în data de 21 noiembrie, 102 055 de bălțeni sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și alege un nou primar. Se întâmplă după ce Renato Usatîi a demisionat din funcția de primar, supărat pe rezultatul alegerilor parlamentare anticipate, unde a fost votat doar de 10 mii de bălțeni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata