NordNews
Avem ce spune

La Hîjdieni, Glodeni a avut loc prima ediție a Festivalului Cașului

 În ultimii ani, în Republica Moldova sunt organizate tot mai multe festivaluri. Unul dintre acestea, intitulat Festivalul Cașului, a avut loc în premieră astăzi, 25 mai, în satul Hîjdieni, raionul Glodeni. La sărbătoare au participat producători de caș, meșteri populari, oaspeți din raion si din alte regiuni ale republicii.

Pe stadionul din satul Hîjdieni producătorii de caș au avut ocazia să-și servească  oaspeții cu produse delicoase pe care le prepară din lapte de oi. Cașul, brânza, urda, dar și plăcintele și pâinea de casă nu au lipsit de pe tarabele ofertanților.
Suntem foarte fericiți să participăm pentru prima dată la acest eveniment. Măcar așa ne mai promovăm produsele, spune o vanzătoare de caș.
Noi am pregătit bucate alese, branză, caș, urdă. Ținem foarte mult la produsele noastre și ne bucurăm să vedem atata lume care ne-a onorat astăzi cu prezența, afirmă un producător de caș.
Aflat la  prima sa ediție, Festivalul Cașului i-a bucurat pe oaspeți cu cântece si dansuri populare, cu un recital de poezie, dar și cuvinte de gratitudine din partea oaspeților. Ion Cojocari, președintele raionului Glodeni, a rostit un mesaj de felicitare pentru gazdele evenimentului: Satul Hîjdieni este un sat cu oameni gospodari și cu traditii cu care noi ne mandrim. Sunt mandru, deoarece împreuna cu colegii nostri am reușit să organizăm o asemenea sărbătoare, unde sper ca oamenii vor avea parte de multă voie bună și de multe bucurii. Sper ca acest Festival al Cașului va avea o continuitate în timp, unde, an de an, vom avea tot mai multi participanti și vom promova aceste valori nationale care fac parte din Tezaurul National al Republicii Moldova- păstoritul.
Organizatorii au fost decorați cu diplome și medalii, iar cei care i-au bucurat și le-au ridicat buna dispoziție au fost participanții la acest eveniment. Printre aceștia s-au numărat și reprezentanții Școlii de Arte Hîjdieni ,,Opincuța„, care au încins imediat o horă pe scenă.


Manifestarea a avut parte de multe surprize și multă distracție. Gazdele evenimentului, locuitorii din Hîjdieni, își doresc foarte mult ca Festivalul Cașului să fie organizat în fiecare an.
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata