NordNews
Avem ce spune

Legea vaccinării obligatorii împotriva COVID, la vot în Parlamentul Austriei

Camera inferioară a parlamentului austriac va supune la vot joi obligativitatea vaccinării împotriva COVID. Este de aşteptat ca o majoritate clară din legislativul de la Viena să se pronunţe pentru introducerea acestei reguli de la începutul lunii februarie, scrie digi24.ro.

În afară de reprezentanţii formaţiunilor componente ale coaliţiei guvernamentale – Partidul Popular Austriac (ÖVP) şi Verzii -, numeroşi parlamentari din opoziţie (membri ai Partidului Social-Democrat şi ai formaţiunii liberale NEOS) sunt favorabili vaccinării obligatorii împotriva COVID, scrie Agerpres, preluând dpa.

Pe de altă parte, planul guvernului a fost criticat dur de Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ, extrema dreaptă).

Vaccinarea obligatorie ar urma să se aplice tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani. Excepţii vor face femeile însărcinate şi toţi cei pentru care, din motive medicale, vaccinarea nu este autorizată.

Camera superioară a parlamentului austriac (Bundesrat), ce reprezintă landurile federale, ar urma să aprobe legea pe 3 februarie.

Noul proiect de lege a făcut obiectul unei dezbateri publice controversate în Austria. Zeci de mii de austrieci demonstrează periodic împotriva măsurilor anticoronavirus impuse de executiv şi perspectivelor privind introducerea obligativităţii vaccinării.

În prezent, aproximativ 70% din totalul austriecilor sunt vaccinaţi cu schemă completă împotriva noului coronavirus.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"