NordNews
Avem ce spune

Lidera PAS suține că primarii din partea PDM nu își doresc ca Dodon să câștige prezidențialele din noiembrie

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate susține că pe parcursul ultimelor luni a avut mai multe întrevederi în teritoriu cu susținători ai Partidului Democrat, dar și ai altor formațiuni politice. În cadrul acestor întrevederi, primarii PDM ar fi declarat că actualul președinte Igor Dodon reprezintă un obstacol privind obținerea unor resurse financiare externe, notează IPN.

„Ne-am întâlnit cu foarte mulți susținători ai Partidului Democrat și am discutat în multe localități cu oamenii. Eu nu am întâlnit niciun alegător, și mai ales, niciun primar al PDM care să-și dorească ca Dodon să rămână la putere. Aceasta este ceea ce am descoperit noi, să vedem ce vor redescoperi membrii Partidului Democrat. Dacă ar fi să asculte ce vor oamenii, atunci ar trebui să se alăture luptei împotriva lui Igor Dodon”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

Maia Sandu susține că, în cadrul întrevederilor pe care le-a desfășurat cu cetățenii și primarii, aceștia se pronunță împotriva realegerii lui Igor Dodon în funcția de șef al statului.

„Majoritatea primarilor ne-au spus că cele mai multe proiecte în localități se fac din bani externi și noi am văzut în aceste luni cum Igor Dodon a fost un obstacol, el și guvernul lui, obstacolul principal ca comunitățile să primească bani pentru dezvoltare”, a adăugat Maia Sandu.

Întrebată sub ce formă ar putea să aducă un președinte bani în țară, a cărui funcție în Republica Moldova este una simbolică, lidera PAS susține că șeful statului poate negocia resurse financiare care să vină din partea partenerilor externi.

„Până la urmă, contează cine merge acolo și cum solicită acest sprijin. Unul dintre angajamentele noastră este să aducem bani din Uniunea Europeană pentru comunitățile rurale, pentru că acolo lucrurile stau foarte prost și trebuie să îmbunătățim situația, dacă vrem ca tinerii să vrea să rămână în țară, inclusiv în sate” a concluzionat Maia Sandu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata