
Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susțin joi, 19 ianuarie, o conferință de presă privind situația din domeniul energetic, relatează zdg.md.
„Vreau să vă informez că ieri Gazprom a trimis o scrisoare către Moldovagaz că intenționează să sisteze livrările de gaze către R. Moldova. Sunte înștiințați că există riscuri să rămânem fără gaz. Moldovagaz nu a găsit soluții pentru a achita plata”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.
Compania Moldovagaz, care în două zile trebuie să achite avansul total de 63 de milioane de dolari concernului rus Gazprom, cere amânarea plății. Până acum, Moldovagaz a achitat 23 de milioane de dolari companiei ruse de energie pentru consumul de gaze pentru luna ianuarie, iar până joi, 20 ianuarie, se preconizează să mai achite încă 15 milioane de dolari, astfel că, cel mai probabil Moldovagaz va mai datora companiei ruse de energie încă 25 de milioane de dolari.
În contextul în care compania rusă de energie Gazprom este acționarul majoritar al Moldovagaz, viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că a cerut președintelui Comitetului de gestionare al companiei ruse, Alexey Miller, să propună soluții, inclusiv să ofere 30 de zile pentru ca Moldovagaz să achite avansul concernului rus pentru luna ianuarie. Totodată, vicepremierul Andrei Spînu a afirmat că Moldovagaz a începută să achite avansul pentru luna ianuarie și că cel mai probabil suma pe care compania nu o va putea colecta până pe 20 ianuarie curent variază între 25 și 32 de milioane de dolari.
Vicepremierul Andrei Spînu a declarat marți, 11 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că suma avansului pentru luna ianuarie pe care trebuie să-l achite Moldovagaz către Gazprom constituie 63 de milioane de dolari.
Începând cu 1 ianuarie curent R. Moldova achită cu 200 de dolari mai mult pentru mia de metri cubi de gaze naturale livrată de Gazprom. Astfel, pentru luna ianuarie, prețul pentru gazul importat de gigantul rus constituie 646 de dolari pentru o mie de metri cubi.