
Scumpirile nu contenesc. Energia electrică va costa și mai mult. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi noile tarife.
Astfel, s-a decis că consumatorii „Premier Energy” vor achita 4,77 lei KW/h pentru energia electrică. Până în prezent, tariful la energie electrică era de 3,15 lei.
Tradițional, cel mai mult vor plăti locuitorii din nordul țării. Tariful pentru „Furnizarea Energiei Electrice Nord” va fi de 4,81 lei/kWh, pe când anterior era 3,21 lei/kWh.
Noile tarife sunt în vigoare din 1 noiembrie.
Amintim că ultima majorare a tarifului la energia electrică a fost făcut pe 12 octombrie 2022. Conform ANRE, solicitările vin în contextul crizei energetice în care se află Republica Moldova și neîncheierea unui contract de procurare a energiei electrice cu MGRES pentru luna noiembrie.
În aceste condiții, Energocom – entitatea desemnată cu obligația de serviciu public de procurare a energiei electrice, va fi nevoită să acopere acest deficit prin achiziții de pe platformele bursiere din România, prețul energiei electrice achiziționate fiind la nivelul pieței europene.