NordNews
Avem ce spune

Mai multe familii defavorizate vor putea solicita ajutor pentru perioada rece a anului

Venitul minim lunar, în baza căruia familiile defavorizate vor putea solicita ajutorul pentru perioada rece a anului, va fi majorat cu 478 lei, de la 2 631 lei până la 3 109 lei. O decizie în acest sens a fost adoptată de Parlament, joi, 25 noiembrie, în lectură finală, scrie zdg.md.

gaz

Proiectul de lege pentru modificarea articolului 151 din Legea cu privire la ajutorul social prevede majorarea multiplicatorului pentru venitul mediu lunar garantat, de la indicele 2,2 la 2,6, care este utilizat pentru stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului.

Persoanele eligibile care  doresc să beneficieze, pentru prima dată, de acest ajutor, urmează să depună o cerere-tip la Serviciul asistență socială-comunitară, iar la necesitate să prezinte și alte informații referitoare la venituri. După procesarea cererilor în sistemul informațional, este emisă decizia cu privire la acordarea ajutorului pentru perioada rece a anului.

De această facilitate vor beneficia aproximativ 300 mii de familii. În acest scop, urmează a fi alocate, din bugetul de stat, circa 217 mil. lei.

Plata ajutorului pentru perioada rece a anului se va efectua pentru luna precedentă și se va calcula începând cu 1 noiembrie 2021.

Guvernul a modificat cuantumul ajutorului pentru perioada rece a anului, prin majorarea acestuia de la 500 lei până la 700 lei, pentru lunile noiembrie 2021-martie 2022.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata