NordNews
Avem ce spune

Mai mulți deputați din Parlamentul Republicii Moldova vizați în controalele ANI

Șapte deputați din Parlamentul Republicii Moldova sunt vizați în proceduri de control al Inspectoratului de Integritate al ANIm privind regimului juridic al incompatibilităților. Cei șapte deputați sunt membri ai partidelor PSRM, PDM, Partidul Șor și PAS.

 

Totodată, un membru a Comisiei Naționale a Pieții Financiare este vizat într-un control inițiat pentru nerespectarea regimului juridic al declarării averii.

Inspectorii de integritate a constatat un conflict de interese admis de către un primar din suburbia municipiului Chișinău. 

Alți cinci primari, s-au conformat legislației,  declarând la  ANI conflictele de interese cu persoanele apropiate. Este vorba despre edilii din localitățile –  orașul Cornești raionul Ungheni, Chirca raionul Anenii Noi, Molovata Nouă raionul Dubăsari, Trifăuți raionul Soroca și Cocieri raionul Dubăsari. Astfel,  inspectorii de Integritate au analizat declarațiile lor privind conflictele de interese și au remis soluții pentru rezolvarea acestora.

Săptămâna precedentă, angajații ANI au răspuns la 112 de apeluri telefonice, dintre care 29 la Linia Instituțională.  Iar, prin sistemul ”e-Integritate” au fost repartizate alte 30 de petiții și sesizări.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata