NordNews
Avem ce spune

Maia Sandu a anunțat când va fi scos gardul metalic din jurul clădirii Președinției

Președinta aleasă, Maia Sandu, spune că va scoate gardul instalat în jurul Președinției la scurt timp după ce va fi învestită în funcție, aceasta fiind și una din promisiunile făcute în campania electorală, scrie zdg.md

Sandu a spus în cadrul unei emisiuni televizate că nu se poate pronunța asupra unei date exacte, dar își exprimă speranța ca asta să se întâmple „chiar pe data de 25 sau 26 decembrie”.

În campania electorală Sandu a spus că „sunt multe lucruri de schimbat. Da, gardul îl scoatem și aici nu trebuie să faci mare analiză. Trebuie să fie un simbol al apropierii conducătorilor țării de oameni și nu să se ascundă după un gard de doi metri pentru că le este frică de oameni”.

De asemenea, Sandu spunea că va face o analiză a cheltuielilor Președinției.

Noi știm câte ceva despre bugetul Președinției și eu am spus că o să vin cu un proiect de reducere a cheltuielilor. (…) Am văzut că cheltuielile s-au majorat”, a menționat Maia Sandu în campania prezidențială.

Gardul metalic a fost instalat în jurul clădirii în vara anului 2018, pentru el fiind cheltuiți în jur de 5 milioane de lei.

Curtea Constituțională a confirmat ieri, 10 decembrie, rezultatele alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie și a validat mandatul noului președinte al R. Moldova, Maia Sandu.

Hotărârea e definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și a intrat în vigoare de ieri, 10 decembrie 2020.

Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de preşedinte, a obținut cele mai multe voturi în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, organizat la 16 noiembrie, și astfel este prima femeie președintă a R. Moldova.

Rezultatele finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,72% dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,28%.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata