NordNews
Avem ce spune

Maia Sandu anunță în ce condiții îl va susține pe Andrei Năstase la prezidențiale

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, susține că îl va susține pe președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, la alegerile prezidențiale, dacă acesta va reuși să ajungă în turul doi de scrutin. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cotidianul LIVE” din 21 aprilie, scrie newsmaker.md

„Dacă o să treacă în turul doi, o să-l susțin”, a spus Maia Sandu, fiind întrebată dacă îl va sprijini pe Andrei Năstase, care a anunțat deja că va candida pentru funcția de președinte.
Maia Sandu a precizat că se bazează pe rezultatele sondajelor.

Am spus asta din perspectiva a ceea ce am văzut în sondaje. Acum, evident, lucrurile se pot schimba. Nu știm când vor avea loc alegerile prezidențiale, cum o să arate atunci percepția cetățeanului față de un candidat sau altul”, și-a explicat aceasta răspunsul.

Totodată, liderul PAS a infirmat informațiile precum că relațiile dintre Platoforma DA și PAS ar fi suferit anumite fisuri. Potrivit Maiei Sandu, partidul pe care îl conduce este gata să colaboreze în continuare cu Platforma DA, iar percepțiile despre pretinse probleme între cele două formațiuni ar fi apărut după ce PAS a optat pentru fracțiuni diferite ale Blocului ACUM în parlament.

Noi am optat pentru fracțiune în parlament și de aici s-a creat această percepție. E firesc ca un partid politic să aibă propria fracțiune. Asta nu înseamnă nimic. În continuare două partide politice pot să colaboreze și să aibă inițiative comune”, a adăugat aceasta.

De asemenea, Sandu a declarat că ultima discuție pe care a avut-o cu Andrei Năstase a avut loc acum câteva săptămâni, pentru că ar fi în izolare din cauza pandemiei de coronavirus.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata