Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a fost desemnată candidată la alegerile prezindențiale din toamnă, de către membrii formațiunii pe care o conduce. Decizia a fost luată azi, la consiliul politic al PAS, la care au participat 134 de persoane, scrie tv8.md
Această nominalizare este o onoare pentru mine, dar și o mare responsabilitate. Avem datoria să curățăm țara de politicienii care văd Moldova ca pe un sac fără fund, din care ei se îndestulează. Sunt sigură că, prin multă muncă, vom învinge în aceste alegeri. E vremea oamenilor buni, cei care știu cum trebuie să fie țara noastră. Împreună vom munci pentru o țară bogată, cu familii unite și copii fericiți, o țară în care legea este una pentru toți, iar dreptatea stă în capul mesei”, a declarat Maia Sandu.
Alegerile prezidențiale vor avea loc în Republica Moldova pe data de 1 noiembrie 2020. Deocamdată și-au anunțat intenția de a candida politicienii: Andrei Năstase, președintele Platformei DA, Octivian Țîcu, președintele Partidului Unității Naționale, Dorin Chirtoacă, liderul Mișcării UNIREA.
Maia Sandu a candidat și la precedentele alegeri prezindențiale, din 2016, aceasta a ajuns în turul doi, dar a pierdut în fața actualului președinte Igor Dodon acumulând 38,7% dintre voturile alegătorilor. Și în acest an, sondajele le dau cele mai multe șanse de câștig candidaților Igor Dodon și Maia Sandu, actualul președinte însă nu a anuțat oficial dacă va candida sau nu, spunând că va lua o decizie, cel mai probabil, în luna septembrie.