Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu e gata să propună săptămâna viitoare o soluţie pentru declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. În emisiunea Punctul pe Azi de la TVR Moldova, şeful statului a declarat că această soluţie va depinde de felul în care vor răspunde formaţiunile parlamentare, la apelul său de a nu vota de două ori guvernele pe care le-ar propune candidaţii desmnaţi la funcţia de prim-ministru, transmite tvrmoldova.md.
„Săptămâna viitoare o să vin cu următorul pas pe care îl consider eu corect şi care ar putea să ofere o soluţie. Dar asta depinde de decizia parlamentarilor. Urmează să vedem dacă se va găsi dorinţă în parlament ca să se facă acest angajament public, să se meargă pe calea nevotării pentru candidatul la funcţia de prim-ministru şi respectiv să se ajungă la declanşarea alegerilor parlamentare anticipate”, a declarat Maia Sandu.
După consultările cu partidele parlamentare, Maia Sandu a spus că unele dintre acestea nu-şi doresc alegeri parlamentare anticipate, chiar dacă pledează pentru ele în mod public.