NordNews
Avem ce spune

Maia Sandu i-a felicitat pe cei care poartă ie cu mândrie: ,,Pentru neamul nostru are un rol de protecție împotriva primejdiilor”

Șefa statului i-a felicitat astăzi pe cei care poartă ie cu mândrie! „Recunoștință multă și celor care promovează, tenace și cu devotament pentru valori, introducerea cămășii tradiționale românești în Patrimoniul Imaterial al Umanității”, a scris Maia Sandu pe rețelele de socializare. 

„Mă bucur că această tradiție n-a dispărut, ba chiar cunoaște o renaștere prin entuziasmul și energia meșterițelor noastre. Oriunde s-ar afla – la Nisporeni, Strășeni, Bruxelles sau New York -, ele își brodează cu fir subțire, dar trainic, dorul, speranța, încrederea și împlinirea. Recunoștință multă și celor care promovează, tenace și cu devotament pentru valori, introducerea cămășii tradiționale românești în Patrimoniul Imaterial al Umanității. Să purtăm ie cu mândrie!”, a mai scris Maia Sandu.

Președintele a explicat  ce înseamnă fiecare ornament de pe cămășile brodate, care sunt specifice în funcție de zonă și motivul purtării iei.

„Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Iei – cămașa tradițională românească. Pentru neamul nostru, ia nu este un simplu obiect vestimentar, ci un simbol care, din vremuri străvechi, are un rol de protecție împotriva primejdiilor. Este un poem ce încifrează și descifrează cele mai adânci semnificații ale viețuirii noastre, fiecare semn brodat purtând în spate o poveste. Nașterea, viața și moartea, rodul pământului, apa și soarele – toate au fost fir cu fir, cu măiestrie și migală, înveșnicite pe ie de bunicile și mamele noastre”, a mai scris Sandu în mesajul ei.

Tradițional, Ziua Internațională a Iei este sărbătorită anual, pe 24 iunie. Precizăm că, Ziua Universală a iei este sărbătorită în toate comunitățile românești, iar în ultima duminică a lunii iunie Republica Moldova va marca Ziua Portului Popular.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"