NordNews
Avem ce spune

Maia Sandu, la întrevedere cu procurorul general al R. Moldova. Ce a solicitat președinta

Sâmbătă, 26 decembrie, președinta R. Moldova a avut o întrevedere cu procurorul general al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo. Maia Sandu a solicitat procurorului informații despre mersul investigațiilor pe dosarele de rezonanță, progresul și impedimentele în avansarea și soluționarea în instanță a acestora, scrie zdg.md

„Am accentuat că oamenii așteaptă să se facă dreptate în aceste cazuri, că oamenii cer ca persoanele implicate în scheme de corupție să fie anchetate și pedepsite, iar banii furați să fie întorși statului. Oamenii, pe bună dreptate, vor să vadă rezultate reale ale activității procuraturii. Oamenii vor să știe că trăiesc într-o țară în care corupția este dur sancționată, iar oamenii cinstiți se află în siguranță”, a scris președinta pe pagina sa de Facebook.

„Am reiterat angajamentul meu în calitate de președinte pentru consolidarea statului de drept în Republica Moldova. Justiția poate funcționa cu adevărat independent doar având respectul și încrederea din partea cetățenilor. Iar pentru asta, judecătorii și procurorii trebuie să fie integri și buni profesioniști. Integritatea judecătorilor și procurorilor este garanția independenței lor”, se mai arată în postare.

Procuratura Generală nu a emis vreun comunicat referitor la această întrevedere.

Anterior, președinta a declarat pentru ZdG că nu este mulțumită de activitatea procurorului general.

„Nu prea am lucruri bune de spus despre activitatea procurorului general, din păcate, după un an de zile, dar îmi doresc să am o discuție deja din funcția de președinte imediat după inaugurare ca să înțeleg care sunt argumentele, dacă sunt argumente pentru această lipsă de performanță, pentru că așa văd eu lucrurile. Și bineînțeles, în contextul activității Consiliului Suprem de Securitate vom avea discuții parlamentare de corupție. Dosare care sunt pe agenda societății și pe care în continuare nu vedem progrese. Dar voi avea o discuție cu procurorul general, așa ca să ascult și poziția lui, și să văd care sunt argumentele lui pentru această lipsă de progres”.

Tot astăzi, la două zile de la învestirea în funcție, Maia Sandu a mai avut întrevedere cu directorul SIS, Alexandr Esaulenco, dar și cu guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu.

Maia Sandu a fost învestită în funcție joi, 24 decembrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata