
E vremea ca oamenii din Moldova să aibă o viață bună și încredere în ziua de mâine. De această părere este lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Aflată într-o vizită în Soroca, candidata la funcția de președinte a declarat că statul trebuie să lucreze pentru cetățeni, iar oamenii să aibă încredere în viitorul președinte.
Corina Revenco are 18 ani și va merge pentru prima dată la vot. Tânăra spune că Moldova are nevoie de o schimbare.
Am încredere că Maia Sandu va fi cea care va aduce acasă toți moldovenii care sunt plecați peste hotarele țării. Știu că migrația nu va mai avea loc și am încredere că ea va face această schimbare. Puterea stă în fiecare, știu că tinerii trebuie să se implice în politica țării și știu că Moldova va avea viitor.
Virginia Grigoraș are un băiețel de șase ani și își pune mari speranțe în candidatul PAS, la alegerile din 1 noiembrie.
Maia Sandu, fiindcă e unica persoană în care mai avem încredere în țara asta. Sperăm în ea că va face lucruri mari și bune pentru copiii noștri. Să fie indemnizații decente pentru copii, ca să putem crește copii, grădinițe mai dezvoltate. Să fie chiar și școlile cu camere de filmat, la bacalaureat copii vor fi mai deștepți.
Antonina Hibovschi a activat timp de 40 de ani la Colegiul de Arte ,,Nicolae Botgros” din Soroca. Femeia speră că va veni ziua în care pensionarii din Moldova vor trăi bine.
Ne-am săturat de hoți, minciunoși și turiști. Ne-am săturat până peste cap. Vrem o schimbare. Nu-mi închipui cum colegii mei se descurcă în zilele noastre. Îmi dau lacrimile când mă uit la colegii mei, la oamenii de rând, la bătrâneii care trăiesc de pe o zi pe alta și nu-mi închipui cum o scot la capăt.
Sorocenii vor un președinte care iubește țara, un președinte cinstit care poate face ordine în Republica Moldova.
Am susținut-o dintotdeauna și sperăm la lucruri frumoase pentru că dânsa poate să ne scoată din mocirla în care ne aflăm astăzi. Sperăm să ne mențină copii acasă.
– Ce va plăcut cel mai mult în programul electoral al Maiei Sandu? – Lupta cu corupția, dar și cu sistemul judecătoresc.
Trebuie să o votăm. Trebuie să o susținem. De aceeași părere sunt și copii mei, dar și întreaga familie.
Noi votăm Maia Sandu pentru că fiind prim-ministru, ministru al Educației, ea a demonstrat că este o femeie cinstită și curajoasă. Eu sunt ferm convis că Maia Sandu va fi un președinte pentru toți.
Candidata PAS este convinsă că împreună cu oamenii harnici, gospodari și cinstiți, va construi o țară în care dreptatea este în capul mesei.
Moldova are nevoie de o conducere care să pună țara pe calea cea dreaptă, de o conducere care poate să le redea oamenilor încrederea în propria lor țară și în ziua de mâine. Și sorocenii, și locuitorii altor raioane, orașe și sate din Republica Moldova au nevoie de lucruri elementare. De dreptate, de un sistem de justiție care să le asigure că toți sunt egali în fața legii. Au nevoie de oportunități pentru ca să poată să muncească aici, acasă, a declarat Maia Sandu.
La alegerile din 1 noiembrie, Maia Sandu va fi cu numărul șase în buletinul de vot.
Acest material a fost achitat din fondurile electorale.