
De ziua internațională a profesorului, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu a decis să le facă o vizită dascălilor din satul natal – Risipeni, raionul Fălești. La întâlnire Sandu, împreună, cu profesorii au depănat amintiri și au discutat despre actualul sistem de învățământ cu ale lui bune și rele, în pofida tuturor criticilor.
”Aici am mers la școală și pentru că aici sunt profesorii mei și am zis că este o ocazie bună să vin să-mi salut profesorii. Mulți dintre ei sunt deja la pensie, pe mulți nu i-am văzut de mult timp și m-am gandit că e bine să ajung astăzi la ei și mă bucur că am decis așa ”, a declarat Maia Sandu, lidera PAS.
Profesorii de la Gimnaziul din Risipeni dau și azi ca exemplu prestația și caracterul Maiei Sandu.
”I-am fost dirigintă din clasa a 5 până a absolvit școala. S-a manifestat ca o fetiță foarte străduitoare, cu capacități extraordinare anume în toate domeniile, atât în științele umanitare, cât și în știinșele exacte ”, spune Eudochia Brașoveanu, fosta Diriginte.
”În anii de școală, Maia Sandu era o elevă exemplară, un etalon pentru fiecare pedagog. Noi eram fericiți că aveam un astfel de elev.Noi suntem alături de ea, pentru că Maia Sandu vrea întradevăr schimbarea în țară. Noi credem în ea! ”, povestește Valentina Blîndescu, prof. de limba și literatura rusă.
Încă din școală lidera PAS se remarca prin perseverență și seriozitate. Chiar dacă era mai scundă decât alți colegi, știa să se impună.
”Atâta timp cât i-am fost profesoară de matematică, Maia Sandu a făcut studiile și la școala de matematică a Universității de Stat. Am avut un grup de elevi care învățau acolo, printre ei a fost și ea. Am păstrat unele lucrări de ale ei, în speranță că voi mai avea elevi la școala universității”, a menționat Ecaterina Gurduza, profesoara de matematică a Maiei Sandu.
”Îi cunosc părinții, i-am cunoscut și buneii din ambele părți. A fost o familie unde s-a pus accentul în primul rând pe educație, disciplină și adevăr. ” , spune Tamara Sîrbu , învățătoarea la clasele primare.
Maia Sandu a absolvit Școala Medie din satul Risipeni în anul 1989. Tot în același an, doamna de fier a politicii moldovenești a fost admisă în calitate de studentă la Academia de Studii Economice din Moldova.