
Maia Sandu se va vaccina cu AstraZeneca. Declarația a fost făcută de către șefa statului, în cadrul unei emisiuni televizate. Maia Sandu a prezizat că, în următoarele trei luni, în Republica Moldova urmează să ajungă alte loturi de vaccin, fapt ce va permite imunizarea mai multor cetățeni.
„Am pornit de la perioada legală pentru pregătirea alegerilor. Am ținut cont de termenul limită de care are nevoie Comisia Electorală Centrală, pentru ca să pregătească și să desfășoare alegerile. În același timp, mi-am dorit să punem punct acestei situații de haos, atunci când nu avem un Guvern cu mandat deplin, atunci când nu avem o majoritate parlamentară care să sprijine acest Guvern. Aceasta a fost perioada optimă, din punctul meu de vedere”, a explicat șefa statului.
Amintim că, decretul de dizolvare a Parlamentului a fost semnat miercuri, 28 aprilie, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională instaurarea stării de urgență. Decretul prezidențial prevede ca Guvernul să găsească banii necesari pentru organizarea alegerilor, după ce astăzi, CEC va stabili cuantumul necesar pentru organizare și desfășurarea scrutinului, care va avea loc pe 11 iulie.