NordNews
Avem ce spune

Mariana Rață solicită dezmințiri publice de la lidera Partidului Noua Opțiune Istorică

Jurnalista Mariana Rață de la postul TV8 i-a înaintat o cerere prealabilă președintei Partidului Noua Opțiune Istorică (PNOI), Svetlana Chesari, în care solicită să-i prezinte scuze publice după acuzațiile lansate în cadrul dezbaterilor electorale care au avut loc în studioul televiziunii pe 23 iunie. În platou, Chesari a acuzat-o pe moderatoare că ar fi părtinitoare și ar fi acționat în interesele unui partid, scrie Media Azi. 

Mariana Rață a anunțat despre demersul său într-o postare pe pagina de Facebook. În cererea prealabilă, din 13 iulie, se menționează că la data de 23 iunie, în cadrul dezbaterilor electorale difuzate de TV8, Svetlana Chesari a „răspândit informații defăimătoare, cu conținut fals la adresa moderatoarei”. Jurnalista consideră drept distorsionate și false acuzațiile lansate precum că ar acționa și manipula opinia publică în interesele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

În cererea sa, directoarea știrilor de la TV8 solicită ca Svetlana Chesari să dezmintă „informația mincinoasă și denigratoare, care îmi lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională” și să publice dezmințirea și scuzele oficiale pe pagina sa de Facebook. În cazul refuzului de a satisface cererea, jurnalista intenționează să-și apere reputația profesională în instanță.

Președinta PNOI susține că nu a recepționat încă cererea prealabilă, dar consideră în continuare că Mariana Rață ar face partizanat la comandă, contra plată. „Pe mine asta mă bucură, eu am să fac o conferință de presă dacă mă impune doamna Rață. (…) Ea a venit cu acuzații care nu corespund adevărului”, ne-a spus Svetlana Chesari, menționând că ar putea să-și expună părerea și în cadrul emisiunii Cutia Neagră, pe care o moderează jurnalista.

Politiciana a ținut să menționeze că și ex-procurorul Viorel Morari i-a expediat recent o cerere prealabilă privind publicarea dezminților publice cu privire la declarațiile făcute de ea în cadrul dezbaterilor electorale de la unele posturi TV.

În cadrul dezbaterilor de la TV8, Mariana Rață a întrebat-o pe Svetlana Chesari despre redenumirea Partidului NOI în Partidul Alternativă și Șanse (PAȘ), asemănător cu PAS, lucru care nu a fost aprobat de CEC, precum și despre un dosar penal în care figurează politiciana. Svetlana Chesari a acuzat-o de încălcarea normelor deontologice, iar în replică jurnalista i-a promis că o va acționa în judecată.

În perioada campaniei electorale, și moderatorii altor posturi de televiziune au avut parte de incidente cu implicarea concurenților electorali care participau la dezbateri. Bunăoară, președintele Partidului Regiunilor, Alexandr Kalinin, a aruncat cu o sticlă cu apă în panoul instalat în studioul ProTV Chișinău. Mai mult, Kalinin a și insultat-o pe moderatoarea Lorena Bogza. Ulterior, canalul a anunțat CEC, CA și Partidul Regiunilor că Alexandr Kalinin nu mai poate participa la dezbateri și a solicitat ca formațiunea să trimită alți reprezentanți. „CEC a luat act și atât”, a precizat Bogza pentru Media Azi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"