În data de 14 februarie a.c. în sala sportivă a școlii cu predare în limba ucraineană din or. Herța a avut loc o ședință a consiliului comunei, desfășurată într-un format netradițional – cu participarea părinților elevilor și a primului adjunct al guvernatorului regiunii Cernăuți, Irina Isopenko. În mod tradițional, în ultimii ani cele mai tensionate și lungi ședințe din satele românești din regiunea Cernăuți se referă la școli. S-a discutat despre transformarea școlii din Herța într-o școală de bază, care va avea ca filială școala medie, de 9 clase, din satul Movila. Distanța dintre cele două școli este de 500 de metri. Un singur lucru diferă – limba de predare.
Ideea de a crea din școala din Herța o școală de bază nu a apărut din cer senin. Această școală, la care peste 87 la sută din elevi sunt etnici români, ocupă locul 10 pe regiune conform rezultatelor examenului independent ucrainean. Nu departe de școală se află un edificiu vechi, care necesită reconstruit pentru a asigura școlarizarea tuturor doritorilor. Această școală, unde acum nici măcar limba română și literatura nu se predă, în 1857 era pe drept considerată a treia instituție de învățământ din județul Dorohoi. După cel de al Doilea Război Mondial școala românească din Herța a fost rusificată, din 1997 școala a obținut statutul de instituție cu predare în limba ucraineană.
Dacă în majoritatea școlilor din Ținutul Herța (inclusiv la Liceul „Gheorghe Asachi” din Herța) numărul elevilor a tot descrescut în ultimii ani, această instituție cu predare în limba ucraineană a cunoscut o înflorire. Românii din satele dimprejur își tot aduc copiii la această școală, iar în anii 2017-2019 numărul elevilor a devenit atât de mare încât edificiul nou a devenit neîncăpător. Zeci de elevi înghesuiți într-o clasă mică, mulți copii care nu sunt primiți la școală pentru că nu au unde să învețe, mese școlare puse la un metru distanță de tablă – imagini surprinse de jurnaliștii Agenției BucPress în timpul vizitei la această instituție de învățământ de Ziua internațională a îndrăgostiților (nu și a îndrăgostiților de limba maternă).
La 500 metri de școala din Herța am vizitat o altă instituție de învățământ cu o istorie bogată – școala românească din Movila, care are doar 53 de elevi (clasele 1-9), cu mult mai puțini decât cei 340 de la școala ucraineană. Directorul acestei școli ne-a povestit că după calculele ei, 37 de copii movileni frecventează școala ucraineană din Herța, alții, mai puțini, au ales Liceul „Gheorghe Asachi”. Părinții acestor elevi au decis că limba ucraineană „va oferi multe perspective odraslelor lor”. O clasă cu trei bănci și o tablă – doar trei copii sunt în clasa 1 la școala din Movila, doar atâți au ales limba maternă… O comparație care nu poate să ne lase indiferenți și calmi. De ani de zile se tot vorbește despre închiderea acestei școli, tot așa cum se vorbește despre căutarea de fonduri pentru reparația clădirii vechi a școlii ucrainene din Herța, astfel încât copiii români care învață în ucraineană să nu mai stea în înghesuială. Și iată că, în februarie 2020, Administrația Regională de Stat din Cernăuți vine cu ideea de „a ajuta” ambele școli.
Școala ucraineană din Herța – școală de bază
Menționând meritele școlii ucrainene, Administrația din Cernăuți propune primăriei comunei Herța să o transforme în școală de bază care să o subordoneze pe cea din Movila. După unele negocieri, au promis să păstreze învățământul în limba română la Movila, iar școala din Herța va lua cireașa de pe tort – va obține câteva milioane de grivne de la Guvern pentru a repara clădirea veche a școlii ucrainene. În acest mod au fost legate cele două dosare separate: cel al școlii ucrainene și cel al școlii românești. S-a ajuns atât de departe încât primăria comunei Herța a rămas fără spațiu de manevre. Într-un interviu acordat BucPress, Vasile Scripcaru, primarul comunei Herța a declarat că dacă nu va accepta această propunere nu îi va ajunge bani să finanțeze școala din Movila. Dacă va accepta să transforme școala din Movila într-o filială a școlii ucrainene, fără statut juridic, aceasta va fi finanțată direct de Guvern, iar cadrele didactice nu își vor pierde serviciul. Primarul a spus că se teme de părinții înfuriați care nu vor înțelege de ce el a ales să închidă școala românească din Movila.
Consilierii locali nu au votat în data de 12 februarie a.c. pentru această hotărâre, unii spunând că nu își asumă să contribuie la dispariția juridică a școlii din Movila. Ce-i drept, părinții elevilor de la școala ucraineană au prins din această povestioară doar ceea ce era în interesul lor – cum că aleșii lor se opun finanțării de către guvern a reparațiilor. Cică, consilierii nu permit să vină banii la Herța, iar cei ce învață în limba de stat vor sta în continuare în mare aglomerație.
Am întâmpinat în data de 14 februarie, în sala sportivă a școlii din Herța, părinți revoltați, care criticau consilierii locali Herța că sunt „împotriva copiilor lor”. Presiunile foarte mari i-au determinat pe unii dintre consilieri să nu să se prezinte la ședință. În absența cvorumului ședința așa și nu a avut loc. Primul adjunct al guvernatorului regiunii Cernăuți, Irina Isopenko, tot povestea de la tribună ce bună idee este de a comasa cele două școli și ce bine face Guvernul ucrainean prin acest „cadou oferit herțenilor”. Deseori, discursul doamnei Isopenko părea un șantaj bine gândit, dar îmbrăcat în haine cinovnicești. Ea a spus că școala din Herța nu va primi nici un bănuț dacă consilierii nu vor vota pentru unirea școlii românești din Movila cu școala ucraineană, adăugând că Administrația nu va ajuta în acest caz comuna Herța să finanțeze școala din Movila. Lucrurile au fost bine încâlcite în mod intenționat și fiecare avea adevărul său, care, luat separat, își are o logică interioară. Divide et impera! – Divizează și stăpânește!
De exemplu, părinții români care au decis să își dea copiii la școala ucraineană, au criticat jurnaliștii BucPress pentru că aceștia „îngrădesc prin articolele publicate odinioară dreptul copiilor lor de a avea o școală modernizată și frumoasă”. Unii scandau că nu au nevoie de limba română, alții – mai ales profesorii din Movila – se temeau să nu piardă locul de muncă. Situația a devenit hibridă, deseori absolut neînțeleasă.
Discutând cu o mamă din satul Movila, i-am pus întrebarea dacă susține acest proiect. Ea a spus: „Eu vreau să fie păstrată școala din Movila, eu vreau să nu fie închisă…. De aceea, nu înțeleg de ce consilierii nu acceptă propunerea Administrației Regionale, or, dacă nu ne unim cu școala ucraineană nu vom mai avea școală în Movila”. Așadar, românii noștri din Herța s-au dat convinși că nu există o altă soluție, ci doar cea propusă de sus. Ce-i drept, și reprezentanții comunei erau de aceeași părere. În cadrul ședinței, primarul a întrebat-o pe doamna Isopenko dacă pot fi atrase aceste resurse financiare în alt mod, iar reprezentanta Administrației a spus clar „nu”.
Miza strategică
Dezorientarea atât de mare a românilor din Ținutul Herța și inerția civică a unora dintre ei nu pot să rămână neobservate. Aceeași părinți ai elevilor din școala ucraineană din Herța ne-au replicat că statul român nu a făcut nimic pentru ei până acum, nu a venit nimeni să le repare școlile sau le spună că își aduc aminte de ei în ultimii ani. Simțindu-se cumva unu la unul cu propriile probleme, aceștia caută căi de adaptare și – decenii după decenii – și-au schimbat sistemul de valori identitare. Nu este o regulă, dar este o situație tot mai răspândită în regiunea Cernăuți. Izolarea de frații lor de dincolo, care a durat decenii în perioada sovietică și noile politici identitare din Ucraina, dau roade negative, iar modelul civic ucrainean în comparație cu vidul de prezență strategică în zonă a României este mai atractiv și mai funcțional.
De fapt, miza strategică a celor de la conducerea regiunii Cernăuți este alta. Potrivit legislației, într-o comună nu pot exista prea multe școli de bază, recomandabil – una. Transformarea școlii din Herța într-o școală de bază înseamnă totemizarea acesteia, poziționarea administrativă și ierarhică superioară față de cele românești din Lunca, Satu Mare, Molnița sau Liceul „Gheorghe Asachi” din Herța. Se dorește cu orice preț acest lucru pentru a ocupa o poziție strategică, astfel încât să fie păstrat controlul Administrației asupra proceselor educaționale din comuna Herța. În mod firesc, dar și legislativ, într-o comună cu o structură etnică românească ar trebui creată o școală de bază pur românească, care să fie ca un punct de reper pentru celelalte. Pe lângă cea românească poate să apară și o școală ucraineană. În această ecuație Movila este doar un instrument. O sumedenie de întrebări fără răspunsuri ne domină acum. Ce garanție are școala din Movila că peste ani nu va fi ucrainizată? Ce garanții avem că școala de bază nu va îngloba și celelalte școli? Ce garanții avem că promisiunile verbale de azi nu vor fi încălcate, iar conducătorii de mâine nu vor decide altfel?
Revin de la Herța cu un sentiment contradictoriu și destul de amar, născut de politicile educaționale cu mize geopolitice, un sentiment cauzat de românii noștri dezorientați care nu își mai cunosc demult istoria și de distanța comunicațională între elitele intelectuale și populație.
SURSA: bucpress.eu
Marin GHERMAN // Lupta pentru școală – cazul comunei Herța
