
Deputata fracțiunii ȘOR, Marina Tauber rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel Chișinău, unde a fost examinată măsura preventivă pe numele deputatei Marina Tauber, a menținut decizia prin care deputata a fost plasată în arest la domiciliu.
Și de această dată, Marina Tauber a acuzat-o pe Maia Sandu de dosarele în care este investigată, arătându-se indignată că magistrații în grabă au pronunțat decizia.
„Straniu că această decizia a fost luată atât de rapid. În continuare se fac presiuni asupra judecătorilor. Nici nu s-a dorit ca decizia magistraților să fie înregistrată de presă, cred că au ei anumite motive. Ce pot să zic, mulțumesc Maiei Sandu, mulțumesc curatorilor ei. Îmi arată cât de mult se tem de noi. Nu le rămâne decât să mă țină în arest”, a declarat jurnaliștilor Marina Tauber, după pronunțarea deciziei.
Marina Tauber este vizată în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării Partidului ȘOR din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate, iar în prezent se află în arest la domiciliu.
Care „arest la domiciliu”? La pușcărie! Cățea!