NordNews
Avem ce spune

MECC a dispus finalizarea evaluărilor școlare. Din 21 decembrie, orele vor avea loc la distanță

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării (MECC) a dispus ca în perioada 14-18 decembrie să fie finalizat procesul de aplicare a evaluărilor sumative la disciplinele de studii din ciclul primar, gimnazial și liceal, cu respectarea prevederilor Regulamentului de evaluare și notare și Instrucțiunii cu privire la asigurarea condițiilor speciale de organizare a tezelor semestriale în învățământul liceal în contextul epidemiologic de COVID-19, transmite MOLDPRES.

Totodată, potrivit MECC, în perioada 21-24 decembrie, orele la disciplinele de studii conform Planului-cadru pentru clasele din ciclul primar, gimnazial și liceal vor fi desfășurate la distanță, „conform principiilor Zilelor de activități transdisciplinare, cu accent pe susținerea stării de bine și tematici potrivite contextului în preajma sărbătorilor de iarnă”.

De asemenea, în perioada 14-24 decembrie 2020, activitățile extrașcolare vor fi suspendate în incinta instituțiilor și se vor desfășura doar la distanță.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării încurajează conducătorii instituțiilor de învățământ secundar general să identifice cele mai relevante tematici și resurse educaționale disponibile pentru organizarea activităților nominalizate.

Deciziile Ministerului Educaţiei au fost luate reieșind din evoluția situației epidemiologice și a riscului sporit privind transmiterea virusului SARS-CoV-2. Conform ultimelor date ale MECC, la începutul săptămânii curente, 27 de instituții de învățământ general şi 496 de clase din țară activau la distanță din cauza carantinei. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 520, iar 13017 au fost plasați în regim de autoizolare. 624 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus și 575 se află în izolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 140 de persoane, iar alte 245 se află în autoizolare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata