NordNews
Avem ce spune

Medici de pe ambulanță, amenințați cu o armă de foc de un pacient

Momente de panică în timpul intervenției unui echipaj de ambulanță la o solicitare făcută luni dimineață, 8 noiembrie, în sectorul Râșcani al Capitalei. Echipajul medical chemat la fața locului pentru a ajuta un bărbat de 32 de ani care, potrivit lucrătorilor medicali, aflându-se în scara unui bloc, avea un comportament neadecvat a fost amenințat cu o armă de foc de către bărbat, scrie zdg.md.

Potrivit reprezentanților Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, extrem de nervos, bărbatul flutura arma în aer și o îndrepta spre cei aflați în scara blocului, moment în care felcerul a solicitat intervenția unui echipaj al Poliției.

„În dimineața zilei de 8 noiembrie 2021 a avut loc un caz șocant în sectorul Râșcani al Capitalei. La ora 04:36 a fost solicitată intervenția ambulanței pentru un pacient de 32 ani. Echipa SAMU Ciocana la locul solicitării, în scara blocului a depistat un bărbat cu comportament neadecvat. În timpul acordării asistenței medicale urgente la etapa de prespital, pacientul a scos o armă amenințând membrii echipei de pe ambulanță. Astfel, individul intenționa să obțină preparate narcotice din trusa cu medicamente. Felcerul echipei de asistență medicală de urgență a reușit să solicite ajutorul unui echipaj de poliție prin mijloace de telecomunicații speciale ce sunt la dispoziția acestora”, menționează reprezentanții CNAMUP.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au reținut pe bărbat. Autoritățile anunță că vor investiga toate circumstanțele incidentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata