NordNews
Avem ce spune

Mesajul Ambasadei SUA de Ziua Internațională împotriva homofobiei, bifobiei și transfobiei: Ne exprimăm sprijinul și solidaritatea față de persoanele LGBTI din R. Moldova

De Ziua Internațională împotriva homofobiei, transfobiei și bifobiei, care este sărbătorită anual la data de 17 mai, 31 de misiuni diplomatice din întreagă lume și-au exprimat solidaritatea și sprijinul pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender și intersex (LGBTI) din Republica Moldova care, potrivit acestora, continuă să se confrunte cu discriminarea, violența și stigmatizarea pe baza orientării lor sexuale, identității sau expresiei de gen și caracteristicilor sexuale.

„Fiecare stat are obligația să-și protejeze poporul de violență și discriminare și să-i asigure exercitarea deplină și egală a drepturilor omului, indiferent de orientarea sexuală, identitatea sau expresia de gen, caracteristicile sexuale. Ne reafirmăm angajamentul de a respecta, promova și proteja drepturile omului și libertățile fundamentale ale tuturor, inclusiv dreptul la nediscriminare și dreptul la întruniri pașnice. De asemenea, recunoaștem că toleranța și respectul pentru diversitate sunt fundamentale în societățile democratice deschise”, se arată în declarație.

Potrivit documentului, în perioada 15-19 iunie va avea loc cea de-a 21-a ediție a Festivalului LGBTI „Moldova Pride”, inclusiv un „Marș al solidarității”, pentru promovarea și celebrarea egalității pentru toți.

„Cu această ocazie, dorim să ne exprimăm sprijinul și solidaritatea față de persoanele LGBTI din Republica Moldova. Sperăm că mesajul central al „Moldova Pride” va fi auzit tare și clar: fiecare trebuie să aibă posibilitatea și libertatea să fie el însuși, indiferent de cine este sau pe cine iubește”, se mai arată în comunicat.

Declarația comună a fost emisă de misiunile Austriei, Belgiei, Bulgariei, Canadei, Republicii Cehe, Ciprului, Croației, Danemarcei, Elveției, Estoniei, Finlandei, Franței, Germaniei, Greciei, Irlandei, Israelului, Italiei, Japoniei, Letoniei, Lituaniei, Macedoniei de Nord, Muntenegrului, Norvegiei, Portugaliei, Regatului Unit, Sloveniei, Spaniei, Statelor Unite ale Americii, Suediei, Țărilor de Jos și Ucrainei.

Sursa foto: facebook/U.S. Embassy Moldova
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"