NordNews
Avem ce spune

Mesajul Consulatului General al României la Bălți de Ziua Eroilor

Astăzi este Ziua Eroilor marcată în fiecare an odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Înviere. Astfel, anul acesta Ziua Eroilor este sărbătorită la data de 28 mai. Cu acest prilej, Consulatul General al României la Bălți a mulțumit eroilor în halate albe care luptă cu pandemia de coronavirus.

Sărbătoare naţională a poporului român, este marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. În această zi, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate eroilor, din ţară şi din străinătate, sunt oficiate slujbe de pomenire. De altfel, eroii neamului sunt pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie.

Această zi specială, în care celebrăm, deopotrivă, Ziua Eroilor şi Înălţarea Domnului, are o puternică încărcătură emoțională pentru Poporul Nostru. Cu acest prilej, aducem un profund omagiu Eroilor Neamului care şi-au dat viaţa pentru dăinuirea ființei noastre naționale, în fața cărora ne închinăm cu mult respect.
Eroii noştri rămân de-a lungul timpului adevărate simboluri ale abnegaţiei, curajului şi simţului datoriei. Prin sacrificiul lor, servesc drept modele de urmat pentru tinerele generaţii, lăsând în urmă o lecţie a dăruirii de sine pentru un ideal suprem, acela de a sluji Patria.
Anul acesta, în contextul pandemiei de Covid-19, eroii noștri sunt medicii și restul cadrelor medicale din prima linie, ”eroii în halat alb”, care și-au asumat riscul de a lupta cu un inamic invizibil și, de aceea, greu de învins.
Deopotrivă, medicilor și eroilor din ”teatrele de operațiuni militare”, le închinăm această zi de mare Sărbătoare creștinească, Înălțarea Domnului nostru Isus Hristos, cu tot respectul cuvenit sacrificiului enorm pe care aceștia îl fac zi de zi.
Colectivul Consulatului General al României la Bălți își exprimă recunoştinţa faţă de militarii români căzuţi la datorie în ”teatrele de operaţiuni militare” din afara graniţelor naţionale şi aprecierea pentru medicii şi personalul medical care se află în prima linie a luptei cu pandemia de Covid-19.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"