NordNews
Avem ce spune

Mesajul Nataliei Gavrilița de Ziua Ucrainei: ,,Unica felicitare acceptabilă este urarea de pace”

,,E inimaginabil de greu să sărbătorești Ziua Independenței în timp ce orașele sunt atacate cu rachete. Unica urare în aceste condiții e cea de pace. Le dorim vecinilor ca acest calvar să se termine și să revină cât mai rapid la reconstrucția țării și la viața pașnică”, acesta este mesajul premierului Republicii Moldova, Natalia Gavrilița adresat poporului ucrainean cu prilejul Zilei Independenței.

Șefa Executivului a reiterat că azi se împlinesc 6 luni de când Ucraina este victima unui război violent, care generează zilnic pierderi de vieți omenești, distrugeri enorme și costuri catastrofale pentru milioane de familii din Ucraina. Și în același timp azi e Ziua Independenței Ucrainei, o țară alături de care în aceste momente sunt gândurile și rugăciunile a miliarde de oameni.

Pentru țara noastră acest război aduce cheltuieli și riscuri enorme. Oamenii noștri aud sunetele bombelor, adăpostesc refugiați, privesc zilnic la știri imaginile războiului și urmărim, alături de întreaga umanitate cum au loc lupte și bombardamente în statul vecin. Suntem supuși unor presiuni mărite în ceea ce ține aprovizionarea cu produse de import, organizarea exporturilor, tentative de a destabiliza situația internă, de a manipula și tensiona cetățenii prin intermediul multiplelor știri false și informații propagandistice. Suntem vigilenți în continuare și la nivel de Guvern, facem tot posibilul să asigurăm securitatea țării, să ne asigurăm că facem față la fiecare provocare”, a declarat Natalia Gavrilița.

În context, premierul a felicitat cetățenii ucraineni cu prilejul Zilei Independenței.

E greu în așa momente să feliciți Ucraina, pentru că nu îmi imaginez cum e să treci prin așa o sărbătoare în timp ce orașele sunt atacate cu rachete și cred că unica felicitare acceptabilă este urarea de pace. Le dorim vecinilor noștri ucraineni ca acest calvar să se termine și să revină cât mai rapid la reconstrucția țării și la viața pașnică”, a mai adăugat premierul.

Este de menționat că Ziua Independenței este ziua națională a Ucrainei, în care se sărbătorește adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică, în anul 1991. Ziua Independenței este celebrată anual, în data de 24 august. Astăzi, Ucraina a împlinit 31 ani de independență.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"