Milionar la opt ani. Un copil a câștigat într-un an 26 de milioane de dolari din YouTube

Cel mai bine plătit star pe YouTube în 2019 este un băiețel în vârstă de 8 ani, care a câștigat 26 de milioane de dolari datorită canalului său de pe platforma online pe care sunt difuzate clipuri în care acesta poate fi văzut testând jucării, precum și cu tematică educațională, scrie digi24.ro

Potrivit topului celor mai bine plătite vedete pe YouTube pe 2019 publicat de Forbes, câștigurile lui Ryan Kaji, care deține canalul numit inițial Ryan ToysReview și devenit Ryan’s World, au crescut de anul trecut, când a ocupat tot prima poziție, de la 22 la 26 de milioane de dolari.

Băiețelul, născut pe 6 octombrie 2011, are aproximativ 22,9 milioane de abonați, iar clipurile sale au în total peste 35 de miliarde de vizualizări.

Familia lui Ryan a lansat canalul în martie 2015, acesta devenind viral după doar patru luni, datorită unui clip în care Ryan poate fi văzut deschizând un pachet cu jucării „Cars” de la Disney.

În același timp, familia băiețelului a mai lansat un canal, care se concentrează pe aventurile zilnice ale băiețelului și surorilor sale gemene, Emma și Kate.

Anul trecut, o rețea de magazine din SUA a început să vândă o linie exclusivă de jucării și haine pentru copii, numită Ryan’s World.

Pe poziția a doua se află canalul „Dude Perfect”, al unui grup de prieteni din Texas, SUA, care rezolvă diverse provocări aparent imposibile. Creatorii canalului au urcat o poziție de anul trecut, după ce au câștigat 20 de milioane de dolari în perioada 1 iunie 2018 – 1 iunie 2019.

Podiumul este completat de un alt copil star, Anastasia Radzinskaya, o fetiță din Rusia, în vârstă de cinci ani, suferind de paralizie cerebrală, care a avut câștiguri de 18 milioane de dolari. Aceasta are două canale, Like Nastya Vlog și Funny Stacy, cu aproape 70 de milioane de abonați și videoclipuri în limbile rusă, engleză și spaniolă.

 

leave a reply