
Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a venit cu un mesaj De Ziua Internațională Anticorupție. Oficialul a scris că, în această zi, fiecare cetățean trebuie să-și amintească cât de important este să înfruntăm corupția, iar modernizarea R. Moldova depinde de acest lucru.
Litvinenco a mai adăugat că, autoritățile continuă să lucreze pentru a curăța sistemul de justiție de oameni compromiși.
„Vom continua să muncim asiduu pentru a curăța sistemul de justiție de oameni compromiși, pentru a spori încrederea cetățenilor în justiție, pentru a clădi un stat de drept puternic și pentru a educa generații de oameni onești, astfel încât într-o zi să eliminăm definitiv această sabie a lui Damocles de deasupra capetelor noastre. Și sunt sigur că vom reuși!. Respectarea legii și a integrității, înainte de toate! Doar astfel vom putea să transformăm R. Moldova într-un tărâm al oportunităților egale și depline pentru fiecare cetățean, a mai scris Litvinenco.