NordNews
Avem ce spune

Minunea naturală care te scapă de medicamente

Păstura, cunoscută şi sub numele de „pâinea albinelor”, poate avea efecte miraculoase asupra organismului. Aceasta are în compoziție patru ingrediente ce fac minuni pentru sănătate: păstură, miere, polen și propolis.
Păstura reprezintă un polen înnobilat prin intervenţia acestora în stup. Se obţine din grăuncioarele de polen care sunt sfărâmate şi depuse în celulele fagurilor, unde începe un proces de fermentare naturală, prin care cresc calităţile nutritive şi terapeutice, potrivit clickpentrufemei.ro.
Faţă de polen, valoarea nutritivă şi antibiotică a păsturii este de trei ori mai mare, fiind cel mai valoros produs din stup.
Aveți grijă! Pe cât este de benefică asupra sănătății, păstura este în aceeași măsură și foarte rară. Potrivit Asociației Crescătorilor de Albine din România, aceasta nu se obține din stup la fel de ușor ca majoritatea produselor apicole, iar ce este vândut pe piață este folosit în mod abuziv ca fiind păstură. Conform unor site-uri de profil, 50 de grame de păstură costă aproximativ 20 de lei.
Recomandări terapeutice
Păstura este un excelent adjuvant în detoxifierea organismului. Este un produs recomandat în special persoanelor care de tulburări ale tubului digestiv (enterocolite, colite spastice, amoebiene, colibaciloze, rezecţii gastrice, spasme, diaree sau constipaţie cronică, tumori ale stomacului).
Fitoterapeuţii recomandă terapia cu păstură pură persoanelor care suferă de afecţiuni hepatice, caz în care efectele acestui remediu natural s-au dovedit remarcabile. Rezultate de excepţie s-au constatat în hepatitele acute şi cronice, la fel în ciroză (uscată sau umedă), pentru că păstura se numără printre puţinele remedii naturale care refac celula hepatică.
Cercetătorii au descoperit că păstura pură le este de mare ajutor fumătorilor şi consumatorilor de alcool. S-a constatat că tutunul reduce absorbţia seleniului în tubul digestiv. Aşadar, o cură cu păstură completează deficitul de seleniu fin organism. Datorită acidităţii sale ridicate, pâinea albinelor se asimilează cu uşurinţă în organism.
Este foarte eficientă în cazul copiilor anemici sau care prezintă întârzieri în dezvoltarea fizică sau psihică.
Mod de administrare
Cât priveşte administrarea, doza uzuală recomandată este de 10-20 g pe zi (în doză unică) sau în 2 reprize, administrate cu 30-45 de minute după masă, pentru a evita disconfortul gastric. După 10 zile de cură, doza zilnică trebuie să crească treptat până la 30 g pe zi, iar gramajul se împarte în 3 prize a câte 10 g fiecare. Pauzele între doze trebuie să fie de 2 ore.
În afecţiunile hepatice, terapia cu păstură pură se completează cu câte o cană de ceai de armurariu pe zi. O cură cu păstură, câte 30 de zile de trei ori pe an, creşte imunitatea organismului şi diminuează starea de oboseală.
Anemiile se tratează printr-o cură cu păstură de 90 de zile.
Păstura se păstrează în locuri ferite de căldură, lumină, umezeală, în recipiente închise etanş, de maxim 100 grame. Înainte de a fi deschis, recipientul trebuie menţinut la temperatura camerei 30-60 minute. Datorită cantităţii mari de acid lactic, precum şi a proprietăţilor antibiotice, păstura poate fi păstrată timp îndelungat. Ţinută la loc uscat poate rezista până la 17 ani.
Sursa: exquis.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata