NordNews
Avem ce spune

Minus un candidat la Bălți? CEC cere eliminarea lui Vladimir Dachi din cursa electorală

Vladimir Dachi, candidatul Partidului Politic „NOI” a fost scos din cursa electorală pentru funcția de primar al mun. Bălți. Potrivit politicianului, cu cinci zile înainte de scrutin, Comisia Electorală Centrală a decis eliminarea candidaturii sale din cauza că nu a  prezentat raportul privind finanțarea campaniei electorale. Informația a fost confirmată pentru NordNews de Vladimir Dachi.

Se presupune că ceea ce am plătit din donații pentru pliantele noastre electorale, a trebuit să o facem printr-un cont bancar. Noi n-am făcut acest lucru, am avut un om care a venit cu bani, și cu acești bani a mers și a făcut/comandat aceste pliante, iar acum Comisia Electorală Centrală se agață că toate acestea trebuiau făcute printr-un cont bancar cu mențiunea „Fond Electoral”.

Potrivit unui comunicat emis de Comisia Electorală Centrală, Vladimir Dachi ar fi sfidat prevederile legale prin raportarea financiară într-un mod „conștient și deliberat”.

Urmare a sesizării organelor de poliție și controlului suplimentar efectuat de CEC, s-a constat folosirea de către concurentul electoral Vladimir Dachi, desemnat de către Partidul Politic „NOI”, a fondurilor financiare și materiale nedeclarate la alegerile locale noi în circumscripția electorală municipală  Bălți nr. 2.  În speță, e vorba de elaborarea și repartizarea de către candidat a pliantelor cu tentă electorală în municipiul Bălți, a căror valoare a constituit 8200,00 lei, iar aceste resurse achitate în numerar agentului economic care le-a confecționat nu au fost reflectate în rapoartele ce urmau a fi depuse la CEC. Subliniem faptul că, din momentul înregistrării în calitate de concurent electoral, Partidul Politic „NOI” nu a prezentat Comisiei niciun raport financiar, chiar dacă a fost somat public în ședințele Comisiei, somat oficial prin demersuri și chiar aplicate sancțiuni pentru refuzul de a respecta prevederile legislației electorale în domeniul finanțării campaniei electorale.

În procesul de luare a deciziei de inițiere a procesului de excludere din cursa electorală, Comisia Electorală Centrală a reținut că concurentul electoral Partidul Politic „NOI” conștient și deliberat a sfidat prevederile legale privind raportarea financiară, a fost atenționat public și sancționat anterior de două ori în cursul perioadei electorale pentru încălcări privind finanțarea campaniei electorale. La fel, Comisia a reținut și faptul că serviciul prestat, adică pliantele confecționate au fost recepționate individual de către candidatul Dachi Vladimir, președinte al Partidului Politic „NOI”.

Amintim că, acum o lună, Consiliul Electoral de Circumscripție din Bălți a refuzat înregistrarea lui Cristian Mihai (Rizea), un alt membru al Partidului Politic „NOI” în calitate de candidat la funcția de primar de Bălți.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"