NordNews
Avem ce spune

„Misterul” unei fotografii sau despre PUN și DA

Candidatul Partidului Unității Naționale, Sergiu Burlacu a postat marți, 24 aprilie, pe rețeau de socializare Facebook o fotografie, însoțită de un mesaj prin care anunță că a „stabilit principiile de elaborare a viitorului protocol de colaborare între Administraţia Publică Locală din Bălţi şi Autoguvernarea Studenţească Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți”.  În imagine apare atât reprezentantul PUN, cât și președintele Autoguvernării Studențești, Victor Grigor. 

Postarea candidatului PUN  a trezit reacții din partea lui Eugen Grădinaru, fost  președinte al Autoguvernanței Studențești USARB. Acesta consideră că Victor Grigor a încălcat „Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Senatului Studenţesc, conform căruia instituția dată trebuie să fie una apolitică”.


Nu a rămas indiferentă nici candidata Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”, Arina Spătaru. În comentariul său aspiranta la fotoliul de primar și-a exprimat indignarea și a anunțat că va sesiza conducerea Universități și Comisia Electorală de Circumscripție(CEC) vis-a-vis de posibila încălcare a Codului Electoral.


La rândul său, contactat de echipa NordNews, Victor Grigor a declarat că  la momentul când a fost făcută fotografia în cauză Sergiu Burlacu nu era înregistrat în calitate de candidat pentru funcția de primar de Bălți. Astfel că el nu a încălcat Regulamentul Senatului Studențesc. Totodată, el a declarat că este o persoană apolitică.
Nu fac parte dintr-un partid politic, nu am făcut agitație politică. A fost doar o simplă întâlnire. N-am zis nimănui că susțin candidatul respectiv, pentru că nu este înregistrat încă. Poate să vină și Vlad Plahotniuc ca simplu cetățean, nu ca om politic pentru un schimb de idei, a precizat Victor Grigor.
Solicitat de NordNews, Sergiu Burlacu  a confirmat că atât fotografia, cât și mesajul nu au o semnificație politică, întrucât e vorba de perioada când nu era înregistrat oficial de CEC în calitate de candidat PUN la fotoliul de edil al municipiului Bălți.
Am discutat cu domnul Victor Grigor despre o posibilă colaborare dintre Autoguvernarea Studențească și Administrația Publică Locală.  Am dorit să aflu poziția lor despre implicarea tinerilor în procesele decizionale ale primăriei. Nu am făcut agitație politică, a menționat  candidatul PUN.
Alegerile locale la Bălți se vor desfășura la data de 20 mai curent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"