Filosoful Petre Țuțea spunea că americanii sunt „lăcătuși cosmici”, referindu-se, firește, la capacitatea acestora de a deține întâietatea mondială în domeniul tehnologiilor performante. Am putea atribui acest determinative, la fel, nemților și japonezilor, gândindu-ne cel puțin la automobilele pe care le produc.
Ce să spunem în acest sens despre vecina noastră Rusia? Păi, nimic bun. Deși, la lecțiile de istorie de la școală ni se spunea cu mândrie în voce că cam toate pe lumea asta au fost inventate de ruși: locomotiva, avionul, radioul, etc., acum știm că nu este așa. Nici în domeniul construcției de automobile lucrurile nu stau mai bine. Firește, propaganda sovietică vorbea despre marile biruințe ale Avtopromului: Zil-ul, Moskvici-ul, Volga, Zaporojețul, Ciaika etc., dar toate modelele erau furate sau copiate. Filosoful Vasilii Rozanov remarca faptul că în Rusia fiecare a doua avere/proprietate crește din „украл” sau „выпросил”.
Lista exemplelor este lungă-lungă. După lovitura de stat din Octombrie 1917, tânărul stat al muncitorilor și țăranilor trebuia să uimească toată lumea cu metodele progresiste de activitate economică. Deja în 1918 a fost înființat Laboratorul Științific Automobilistic (NAL), redenumit mai târziu NAMI. Primul automobil sovietic NAMI-1 a fost „construit” de inginerul Șarapov. Între anii 1927 -1930 au fost construite 403 automobile de această marcă. Mult mai târziu, în 1979, el va recunoaște că a preluat schema NAMI -1 în întregime de la Tatra 11.
Lista exemplelor este lungă-lungă. După lovitura de stat din Octombrie 1917, tânărul stat al muncitorilor și țăranilor trebuia să uimească toată lumea cu metodele progresiste de activitate economică. Deja în 1918 a fost înființat Laboratorul Științific Automobilistic (NAL), redenumit mai târziu NAMI. Primul automobil sovietic NAMI-1 a fost „construit” de inginerul Șarapov. Între anii 1927 -1930 au fost construite 403 automobile de această marcă. Mult mai târziu, în 1979, el va recunoaște că a preluat schema NAMI -1 în întregime de la Tatra 11.
![]() | ГАЗ А 1932-1936![]() |
Buick 90L 1932![]() | Л1 „Красный путиловец” 1933![]() |
Ford V8 40 1934![]() | ГАЗ М1 1936-1941![]() |
Packard 180 1942![]() | ЗИС-110 1946-1959![]() |
Cadillac 62 1948![]() | ЗИМ ГАЗ-12 1952-1959![]() |
Cadillac Fleetwood 75 1935![]() | ЗИС-102 1936-1938![]() |
Opel Kadett K38 1938![]() | „Москвич” 400 1947-1954![]() |
Ford Prefect (Англия) 1952-1958![]() | „Москвич-402” 1956-1964![]() |
Astfel s-a întâmplat și cu toate celelalte automobile de producție „sovietică”. Odată cu declanșarea crizei economice din 1929, firmele americane s-au orientat spre piața din URSS. A reușit să se impună Ford A, care a și început să fie produs uzina de automobile din Nijni Novgorod, începând cu decembrie 1932. Ele se numeau Gaz A – „fordurile roșii”. Acestea au fost înlocuite, din cauza că aveau caroseria deschisă și nu aveau portbagaj, cu modelul Ford 1934, dar readaptat pentru drumurile sovietice. Astfel a apărut Gaz M1 în baza căruia a fost rodată schema „proiectării” următoarelor generații de automobile sovietice: este cumpărat un model străin, este studiat amănunțit, se adaptează condițiilor sovietice și este pus în producție.
Prima limuzină sovietică a fost produsă în 1932 la uzina „Krasnîi Putiloveț”, de data asta fiind copiat fără permisiune modelul american Biuik 90L. Au fost construite doar 7 automobile de această clasă, iar și la construcția deja a ZIS 101 de la Biuk au luat doar motorul, iar de la Cadillac – caroseria.
Deși după război la uzinele de automobile din Moscova și Nijni Novgorod și Iaroslavli au crescut mai mulți ingineri de perspectivă, „constructorii” primului automobil de clasă postbelic ZIS -110 au avut de ales între Packard 180, Packard Clipper, Cadillac 75 și Cadillac 63. Stalin a ales Packard 180.
Tot Iossif Visarionovici a ales cum trebuie să arate primul automobil sovietic cu cilindree mică de marca Mosckvici. Lui i-a plăcut în mod deosebit modelul nemțesc interbelic Opel Kadett. Pentru construcția următoarei serii– Mosckvici M-402 au fost alese Ford Perfect și Ford Taunus.
Ford Mainline 1954![]() | „Волга” ГАЗ-21 1956-1972![]() |
Packard Patrician 1956![]() | „Чайка” ГАЗ-13 1959-1977![]() |
NSU Prinz 4 1963-1970![]() | „Запорожец” ЗАЗ-966 1966-1971![]() |
Fiat 600 1955-1972![]() | „Запорожец” ЗАЗ-965 1960-1968![]() |
Imperial Crown Limousine 1956![]() | ЗИЛ-111 1958-1963![]() |
Ford Falcon 1966![]() | „Волга” ГАЗ-24 1970![]() |
Modelul care a succedat Pobeda s-a numit Volga. Automobilul sovietic copia întrutotul Ford Mainline 1954, care fusese cumpărat împreună cu Chevrolet Belair și Plymouth Savoy special pentru uzina „GAZ”. Încă în faza proiectării s-a produs o confuzie neplăcută. Revista „Ogonek” a pus în pagină fotografiile celor trei modele americane sub titlul „Noile automobile sovietice de clasă medie”
La fel, s-a procedat și în cazul modelului ZAZ – 965 (Zaporojeț), care era frate siamez cu Fiat 400.
Așa au stat lucrurile până a murit URSS. Astfel, modelul ” Mosckvici „-1241 este preluat de la Chrysler 1501. Până și mult prețuita în epocă VAZ 2109 („deviatka”) era o copie Nissan Sunny 1978, iar micuța Oka era rudă apropiată cu Daihatsu Cuore. Poate cel mai relativ recent furt este modelul Gazel care este, de fapt, Ford Transit
Chrysler NewYorker 1965![]() | „Чайка” ГАЗ-14 1977-1990![]() |
Lincoln Continental Limousine Lehmann Peterson 1965![]() | ЗИЛ-114 1967-1977![]() |
Nissan Sunny 1978![]() | ВАЗ-2108 1984![]() |
Cadillac Fleetwood 75 1974![]() | ЗИЛ-115 1978-1986![]() |
SIMCA 1307 1975-1979![]() | „Москвич” 2141 1985![]() |
Fiat 124 1965![]() | „Жигули” ВАЗ-2101 1970![]() |
Vom spune că Pobeda și Niva ar fi modelele care se vreau a fi în exclusivitate modele de origine sovietică. Cam puțin pentru o țară care pretinde că este o putere mondială. Asta e, rușii nu sunt măcar lăcătuși tereștri.