NordNews
Avem ce spune

Miturile propagandei sovietice // Maxim Gorki sau "de ce intelectualii sunt lași?"

O personalitate de primă mărime, utilizată din plin de regimul și propaganda sovietică, a fost Alexei Maximovici Peșkov, nascut la Nijni Novgorod, la 28 martie 1868 și intrat în legendă cu pseudonimul Maxim Gorki. La 19 ani a plecat de acasă și a cutreierat pe jos toată Rusia, impresiile și experiența acumulat(ă)e vor constitui ulterior  substanța operei sale.
A fost bun prieten cu Lenin, dar relațiile cu acesta și cu bolșevicii se vor strica imediat după Revoluția din Octombrie, când Gorki avea să-i critice dur pe Lenin și pe Troțki: „Lenin și Troțki n-au nici cea mai vagă idee despre drepturile omului. Ei sunt deja corupți de otrava murdară a puterii, asta se vede după lipsa de respect nerușinată fața de libertatea cuvantului și față de alte libertăți civice pentru care a luptat democrația”. La rândul său, Lenin a trecut la amenințări fățișe:„Te sfătuiesc să-ți schimbi anturajul, vederile, acțiunile, altfel viața și-ar putea întoarce fața de la tine”.

În 1921, Gorki a intervenit pe lângă Lenin pentru a-l elibera pe scriitorul Nicolai Gumilev, arestat de CEKA. A reușit să obțină de la „conducătorul revoluției mondiale” ordinul de eliberare, dar era prea târziu, Gumilev fusese deja împușcat. Maxim Gorki a găsit nimerit să emigreze la Sorento, în Italia, motivând că are sănătatea șubredă. Va sta în Italia lui Mussolini până în 1932, făcând câteva vizite scurte în URSS. Așa cum, vorba lui Soljenițân, la Sorento lui Gorki îi lipseau banii și gloria, în 1932 a acceptat invitația personală a lui Stalin să se întoarcă în URSS. Repatrierea sa a fost una dintre marile victorii ale propagandei sovietice: numele lui Gorki era foarte bine cunoscut în Occident și întoarcerea sa era un act de legitimare a regimului stalinist. A fost răsplătit din plin:  a fost decorat cu Ordinul Lenin, i s-a permis să locuiască în fosta reședință a milionarului Riabușinski și i s-a repartizat o casă de odihna în suburbiile Moscovei. Totodată, deși era încă în viață, Nijni Novgorod a devenit orașul Gorki, iar strada Tverskaia din Moscova a început să se numească Gorki.
Cu ce a plătit Gorki pentru glorie și bunăstare? Cu o demisie morală greu de imaginat pentru un scriitor rus. Astfel, în 1933, Gorki a publicat o carte despre Belomorkanal, prezentând în culori roze viața deținuților, apreciind Gulagul pentru modul în care reușește „reabilitarea cu succes a foștilor dușmani ai proletariatului”.
Apoi, Gorki i-a fost de mare folos lui Stalin în opera de constituire a Uniunii Scriitorilor din URSS. După ce a înăbușit prin teroare, „colectivizare” și „industializare” împotrivirea țăranilor și munictorilor, Stalin a găsit de cuviință că gândirea și libertatea scriitorilor trebuie ținută sub un control strict. Așa a fost înființată în 1932, la inițiativa Partidului Comunist, Uniunea Scriitorilor din URSS, instituția având scopul de a realiza controlul de partid și de stat în domeniul literaturii.
După asasinarea lui Serghei Kirov, omor, care, cum s-a demonstrat, ulterior, în perestroikă, s-a produs în circumstanțe suspecte și care a servit  drept motiv pentru intensificarea represiilor, Gorki a căzut în dizgrație. A fost plasat sub arest la domiciliu în casa sa din Moscova, aflându-se într-un vacum informațional.
În 1935 îi moare subit feciorul Maxim Peșkov, iar în iunie 1936 și Maxim Gorki. Ambele decese au fost tratate cu destulă suspiciune în epoca, frecvente fiind  zvonurile de otravire a lor. Scriitorului i s-au organizat funerarii de stat.
Asta a fost drama unui mare scriitor, care a acceptat să servească guvernarea, lucrând  harnic la fardarea imaginii regimului stalinist.
Tot în același deceniu, Mircea Eliade se întreba „De ce intelectualii sunt lași?”
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata