Miturile propagandei sovietice // Pașa Anghelina – „bărbatul în fustă” al satelor ruse

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Una dintre primele femei-tractoriste din Uniunea Sovietică, Pașa Anghelina a fost cea mai cunoscută stahanovistă în domeniul agriculturii.

Praskovia (Pașa) Nikitichna Angelina s-a născut în 1913 în satul Starobeșevo din regiunea Donetsk, într-o familie de țărani de origine greacă. Cu toate că îi era destinat să se preocupe, conform tradițiilor patriarhale ale famililor grecești, de copii și treburile casei, Pașa a ținut cu tot dinadinsul să devină tractoristă. Cu toată împotrivirea familiei, a reușit să absolvească cu brio în 1929 cursurile de tractoriști și să urce, la numai 16 ani, la volanul tractorului, lucrând pe câmpurile din Donbas. În 1933, și-a format o brigadă de tractoriste din care făceau parte  N. Radcenko, L. Fedorova, N. Biits, V. Kosse, V. Zolotopup, V. Anastasova etc., echipă cu care a înregistrat un șir de recorduri în agricultura sovietică. Întrucât în condițiile primului cincinal țara sovietică avea nevoie neapărat de „eroi”, faptele ei glorioase de muncă au fost puternic mediatizate de propaganda oficială, numele ei devenind  la fel de legendar ca cel al lui A. Stahanov, A. Papanov. În 1937, devine membru al partidului comunist, deputat în Sovietul Suprem al URSS, e decorată în 1935 cu Ordinul „Lenin”, comunică personal cu Stalin. Se consideră că, posibil, numele ei legendar a salvat familia Anghelina de represiunile staliniste împotriva grecilor URSS din 1937-1938. E adevărat că fratele ei, care conducea una dintre fermele colective, a ajuns totuși în temnițele nkvdiștilor. Ce-i drept, a fost eliberat apoi, dar, fiind bătut cu cruzime în închisoare, a devenit invalid și a murit în scurt timp. În 1938, Pașa Anghelina s-a adresat cu un apel femeilor sovietice: „100 000 de prietene – pe tractor“, îndemn care a fost urmat de aproape 200 de mii de femei, devenite tractoriste. Ea a absolvit în 1940 Academia de Științe Agricole  „K. A Timireazev” din Moscova. În timpul războuiului a fost evacuată în Kazahstan, unde a continuat să stabilească, în fruntea unei brigăzi de tractoriste, noi recorduri.

În 1945, Pașa Anghelina s-a întors la Donbas. A condus din nou o brigadă, dar, de data aceasta, compusă în exclusivitate din bărbați, care i-au recunoscut superioritatea. Această echipă a obținut câte 12 tone de cereale la hectar. Drept urmare, în 1947, ea a fost decorată cu Ordinul Erou al Muncii Socialiste. Se spune că a fost foarte atentă față de subalterni, îmbunătățindu-le condițiile de muncă, ajutându-i să-și procure automobile, să-și construiască case etc., ea rămânând a fi o persoană dezinteresată. Este și autoarea unei cărți întitulată „Oamenii câmpurilor agricole”. Pașa Anghelina a murit în 1959 de ciroză hepatică.

În ce constă esența „mitului Pașa Anghelina?” A ales să fie o marionetă în combinațiile  regimului, răspunzând direct faimoasei declarații a lui Stalin din 1928: „Pentru noi, bolșevicii, nu există fortăreață pe care să nu o luăm cu asalt” și satisfăcând nevoia stringentă de „eroi” sovietici. Pentru că, așa cum remarcă Valeriu Antonovici, mișcarea stahanovistă a fost în genere o modalitate de indoctrinare ideologică, ineficientă economic: „Fabricarea eroilor, prin masculinizarea femeilor, practicarea meseriilor specifice bărbaților, a intrat, deseori, în contradicție cu tradițiile și cutumele, iar rezultatele acestora erau în detrimentul economiei (supraproducția nu era reglementată de cerere-ofertă, se cereau dezechilibre în sinergia muncii etc.). Cazurile de accidentare și numărul bolnavilor stahanoviști devenise o constantă. Se crease o funcție suplimentară – muncitor, care îi înlocuia pe cei surmenați. Mașinile ieșeau tot mai des din funcție. A scăzut valoarea producției. Au fost sesizate cazuri de prezentare a unor recorduri artificiale”.

Am mai adăuga doar atât: sutele de mii  de femei urcate pe tractor erau nevoite să înlocuiască bărbații/țăranii care fuseseră trimiși în Gulag. Dar despre asta, propaganda sovietică tăcea molcom.

 

 

 

leave a reply