NordNews
Avem ce spune

Moldovagaz a prezentat procedura de obținere a compensației consumatorilor casnici în perioada rece a anului

Moldovagaz a prezentat procedura de obținere a compensației consumatorilor casnici în perioada rece a anului. Informația a fost emisă de către reprezentanții companiei în contextul în care, după majorarea prețului la gazul natural, guvernul a anunțat că va sprijini cetățenii și va oferi compensații cetățenilor pentru consumul de gaz, astfel încât să poată suporta mai ușor majorarea prețurilor, scrie diez.md

A fost stabilită următoarea procedură de obținere a compensației consumatorilor casnici.

1. Lunar, până la data de 4 a lunii curente, asociația coordonează cu operatorul sistemelor de distribuție a gazelor (SRL „Chișinău-gaz”, SRL „Bălți-gaz”, SRL „Ialoveni-gaz”) volumul gazelor naturale consumate în perioada curentă, în baza datelor echipamentelor de măsurare a gazelor.

2. Lunar, dar nu mai târziu de data de 4 a lunii curente, asociația înaintează în adresa SA „Moldovagaz” scrisoarea cu calculele compensațiilor persoanelor fizice, cu anexarea listelor (modelul scrisorii și formularul calculului se anexează), în conformitate cu formatul stabilit de Ministerul Muncii și protecției sociale. Scrisoarea și calculul în format EXCEL trebuie să fie prezentate atât pe format de hârtie, cât și la adresa electronica indicată ulterior pentru fiecare asociație în parte.

3. SA „Moldovagaz” efectuează verificarea calculelor compensațiilor costului gazelor, prezentate de asociație:
— în cazul depistării erorilor de calcul al asociației sau necorespunderea datelor (tariful aplicat incorect, formula, erori tehnice ș.a.), formularul calculelor este returnat asociației prin intermediul poștei electronice pentru lichidarea tuturor neconcordanțelor. Calculele noi sunt primite până la data de 4 a lunii curente sau în următoarea perioadă de gestiune;
—în cazul în care începând cu următoarea lună apare necesitatea de a recalcula compensația lunii/lor precedente, asociația prezintă calculul într-un fișier separat.

4. Data finală a efectuării recalculării compensațiilor pentru asociație este 4 aprilie 2022. După această dată, procedura acordării compensațiilor persoanelor fizice, adresele cărora sunt la balanța asociațiilor, se consideră finisată.

Vedeți aici cum vor arăta facturile pentru gaz.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata