NordNews
Avem ce spune

Moldovenii aflați în Rusia, vor reveni acasă cu autocarele. Guvernarea ar favoriza unele companii de transport

Mii de moldoveni, care se află în prezent în Rusia, se pregătesc să revină acasă cu autobuzele, scrie tv8.md. Potrivit citate, se întâmplă după ce, luni, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat o decizie prin care a permis repatrierea cetățenilor pe cale terestră. Mai mult, sursele jurnaliștilor au declarat că repatrierea moldovenilor din Rusia în această situație, ar fi o mișcare electorală bună în contextul alegerilor prezidențiale care se apropie, decizia fiind luată la insistența lui Igor Dodon.

Surse tv8 precizează că se cunosc deja și companiile de transport care vor primi autorizațiile necesare pentru a aduce peste 5000 de oameni în R. Moldova și acestea ar fi favorizate de reprezentanți ai guvernării. Mai mult, doritorii de a ajunge din Rusia în Moldova ar putea scoate din buzunare sume de până  20 de mii de ruble (circa 250 euro) pentru un bilet.
Aceeași sursă mai spune că interesele uneia dintre companiile de transport, care ar urma să asigure repatrierea moldovenilor, ar fi promovate chiar de ministrul de Interne, Pavel Voicu.
Contactat, Pavel Voicu, a negat că ar face lobby pentru vreo companie și afirmă că nici nu a auzit de „Untrans Service”.
AGORA precizează că, luni, Comisia pentru Situații Excepționale a decis să aplice o procedură similră ca și în cazul zborurilor charter pentru a repatria cetățeni pe cale terestră. Moldoveni aflați peste hotare vor putea reveni în țară cu autobuze și microbuze autorizate de Comisie, iar listele pasagerilor vor fi făcute de amabsadele R. Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata