Moldovenii preferă să ia credite pe termene de la doi până la cinci ani

Creditele noi acordate în luna noiembrie a acestui an au constituit peste 2,9 miliarde de lei. Cifra este în creştere cu 12,8 % faţă de luna noiembrie 2018. Din perspectiva termenelor creditelor acordate, cele mai atractive au fost creditele acordate pe termene de la doi până la cinci ani. Acestea au constituit aproape jumătate din totalul creditelor acordate. Creditele oferite persoanelor juridice au deţinut ponderea de 35,5 % din totalul celor acordate, transmite IPN

Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, ponderea creditelor acordate în moneda naţională a reprezentat 61,3 %, a creditelor în valută – 36,5 %, iar a celor ataşate la cursul valutei – 2,2 %.

Volumul creditelor acordate în moneda naţională a constituit 1 781,7 milioane de lei, în scădere cu 4,6 % faţă de luna precedentă, dar în creştere cu 12,6 % faţă de noiembrie 2018. Volumul creditelor acordate în valută, recalculat în lei moldoveneşti, a constituit 1 061,5 milioane de lei, în descreştere cu 24,0 % faţă de luna precedentă şi în creştere 15,5 % faţă de noiembrie 2018.

Rata medie la creditele noi acordate în moneda naţională a constituit 8,43 %, la cele în valută – 4,39 %. Persoanelor fizice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 8 %, persoanelor juridice – cu o rată de 8,71 %, iar persoanelor care practică activitate – cu o rată de 9,62 %.

Persoanelor fizice le-au fost acordate credite în valută cu o rată medie de 3,68 %, persoanelor juridice – cu o rată de 4,4 %.

leave a reply