Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă supravegherea epidemiologică a gripei, infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) și monitorizarea circulației virusurilor gripali la nivel teritorial și național.
Potrivit datelor epidemiologice, în săptămâna 02/2020, sezonul gripal 2019/2020 morbiditatea prin IACRS s-a aflat la nivelul de intensitate joasă, atestându-se o creștere cu 1,7% în comparație cu săptămâna 01 (30.12.19-05.01.20) și o descreștere cu 32,3% în comparație cu aceeași perioadă a sezonului precedent (săptămâna 02/2019 (07.01.19-13.01.19)).
În perioada 30.09.2019 – 12.01.2020 (săptămâna 40/2019-02/2020) au fost înregistrate 137 de cazuri de gripă sezonieră, inclusiv 35 de cazuri în săptămâna 02/2020; 99261 cazuri IACRS (4756 în săptămâna 02/2020) și 4440 cazuri SARI (362 în săptămâna 02/2020. Ponderea cazurilor SARI, din numărul total de internări în instituțiile medicale, indiferent de cauză, a variat între 1,7% – 4,9%.
Pe parcursul săptămânilor 40/2019-02/2020, în Laboratorul virusologic din cadrul ANSP au fost investigate la prezența virusurilor gripale și non-gripale, prin metoda molecular biologică, 335 probe de la persoane cu gripă și infecții respiratorii virale acute, cu rezultat pozitiv la prezența virusurilor gripale în 29 probe (16 – A(H1N1)pdm 09, 10 – A(H3N2) și 3 – tip B). A fost confirmată prezența virusurilor non-gripale la 62 persoane.
Pentru evitarea îmbolnăvirilor sau depistarea precoce în sezonul gripal este necesar de respectat măsurile de profilaxie nespecifice după cum urmează:
* adresarea la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa, IACRS şi SARI;
* izolarea bolnavilor la domiciliu, în caz de necesitate – spitalizarea;
* evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare: femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat, obezitate etc.;
* folosirea măştilor de protecţie de către personalul medical și la domiciliu care asistă bolnavii (inclusiv cei care recoltează probe);
* igiena personală, inclusiv igiena mâinilor;
* spălatul pe mâini cu apă şi săpun sau cu soluţii dezinfectante, după contactul cu bolnavii sau cu obiectele contaminate de aceştia (inclusiv şerveţelele de unică folosinţă) prin tuse sau strănut;
* acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului;
* stocarea şerveţelelor şi a măştilor folosite în containere închise (biohazard în cazul personalului medical);
* evitarea aglomeraţiilor (spectacole, transport în comun, competiţii sportive, congrese, conferinţe) de către persoanele cu risc crescut în timpul episodului epidemic;
* triajul epidemiologic în unităţile preşcolare şi preuniversitare, reţinerea la domiciliu de către părinţi a copiilor cu afecţiuni respiratorii acute, febrile;
* acordarea asistenţei medicale la domiciliu copiilor mici, persoanelor în etate şi bolnavilor cronici care solicită asistenţă în timpul episodului epidemic.
Morbiditatea cauzată de gripă este cu 1,7% în creștere, în comparație cu săptămâna trecută

Următorul articol
Dialog Zelenski-Merkel despre zona de conflict din estul Ucrainei